D******* S***
Apelant ReclamantV*** D**
Apelant ReclamantM********* G****** P*** P*****
Intimat PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale invocată de reclamanţi. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu. Cu recurs in 5 zile de la pronunţare.
amână pronunţarea la 20.09.2010
Având în vedere că titularul completului C5, judecător Pinciu Cristina nu mai funcţionează în cadrul Judecătoriei Giurgiu, faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Giurgiu din data de 15.06.2010 prin care s-a dispus desfiinţarea acestui complet, cauzele aflate pe rolul completului C5, începând cu această şedinţă până la epuizare vor fi repartizate prin sistemul ciclic celorlalte complete existente, competente să judece în materia respectivă, potrivit art. 99 alin. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, sens în care se va amâna soluţionarea cauzei.
În vederea emiterii unei adrese către Primăria Municipiului Giurgiu, pentru a se comunica o copie a Decretului nr. 221/1960, şi pentru a se înainta toate actele anexate Notificării 903/26.09.2001, urmează a amâna cauza,
În baza art. 167 C.pr.civ., încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi pentru a se depune înscrisuri la dosar, urmează a amâna cauza
Admite excepţia inadmisibilităţii cererii. Respinge cererea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
pentru a se lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
faţă de cererea expertului.
pentru lipsa raportului de expertiză.
în vederea efectuării expertizei.
pentru a se achita onorariul de expert.
pentru administrare probe.
pentru a se depune adresă prinvind valoarea de impozitare sau de circulaţie a terenului.