U**** I****
InculpatU**** I********* F**** L*****
InculpatS***** C*********
Parte vătămatăIn baza art.208 alin.1 –art. 209 alin.1 litera i C. penal cu aplicarea art.74 literele b,c C. PENAL condamnă pe inculpatul U**** I****, la 1 an închisoare. În conformitate cu dispoziţiile art. 71 c. penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b C. penal. Potrivit art. 81 C. penal suspenda condiţionat executarea pedepsei închisorii pentru 3 ani, perioadă ce reprezintă termen de încercare calculat potrivit art.82 C. penal. În baza art. 359 C. proc. penala atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 C. penal,respectiv revocarea suspendării condiţionate în situaţia săvârşirii în perioada termenului de încercare a unei noi infracţiuni şi executarea integrală a pedepsei care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune săvârşită. În baza art. 71 alin 5 C. penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.Cu drept de apel .în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat.