A******** D* P********** N* 3 P**
ReclamantS********** N*******
PârâtAdmite acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 3 PT 7 în contradictoriu cu pârâta SMĂRĂNDESCU NICULINA .Obligă pârâta sa plătească reclamantei 1.577,97 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante, calculate pe perioada decembrie 2006 (parţial) – mai 2007, penalităţi de întârziere aferente în sumă de 497,75 lei şi în continuare, la plata penalităţilor în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere până la achitarea integrală a debitului. Definitiva.Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, astazi 02.11.2006.
Amână cauza la data 2.11.2007 pentru când se reiterează procedura de citare cu pârâta cu menţiunea personal la interogatoriu şi cu un exemplar al precizărilor la acţiune formulate de reclamantă.Citarea reclamantei. Pronunţată in şedinţă publica din data de 05.10.2007.
Amână cauza la data 5.10.2007 în vederea citării reclamantei cu menţiunea de a depune la dosar statutul asociaţiei în extras – sub sancţiunea prevăzută de art. 155/1 Cod procedură civilă şi pârâtului cu menţiunea de a formula întâmpinare . Pronunţată in şedinţă publica din data de 27.07.2007.