D******* I***
InculpatB****** C******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** B****
Parte civilăB****** V*****
Martor din lucrăriB****** P******
MartorRespinge cererea de schimbarea încadrare juridică, condamnă inculpatul la 6 ani închisoare, interzice drepturi, obligă la echivalentul a 500 euro faţă de partea civilă.
Acordă termen la data de 28.10.2008 ora 9,00 C8 pentru a se reveni cu adresă la Serviciul de Ambulanţă Bacău să precizeze dacă formulează pretenţii civile în cauză.
Faţă de faptul că nu au fost îndeplinite mandatele de aducere cu martorii B****** V*****, Grădinaru Sorin şi Oprea Alexandra; Pentru revenirea cu mandat de aducere pentru martorii din lucrări cu menţiunea aducerii efective în instanţă sub sancţiunea amendării; Termen 23.09.2008 ora 9 C8
termen 29.07.2008 ora 9,00 C8 pentru lipsa martorilor şi a raportului de expertiză.
termen 26.06.2008 ora 9,00 C8 pentru lisa raportului de expertiză.
termen 29 mai 2008 ora 9 C8
Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului pentru pregătirea apărării. Acordă termen la data de 24.04.2008 ora 9,00 C8 pentru când se inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă Martorul B****** V***** va fi citat cu mandat de aducere. Se vor introduce pe concept şi cita martorii din lucrări care nu au fost audiaţi Olteanu Angela, Grădinaru Rodica şi Buliga Daniela cu mandat de aducere sub sancţiunea amenzii. Cu privire la proba în apărare solicitată de apărătorul inculpatului, instanţa se va pronunţa la termenul următor. Pronunţată în şedinţa publică azi 27.03.2008.
Admite cererea. Acordă un ultim termen la data de 27.03.2008 ora 9,00 C8 pentru când se inculpatul, partea civilă şi martorul B****** V***** au termen în cunoştinţă Se pune în vedere martorului B****** V***** să nu lipsească la termenul următor şi să se prezinte în vederea audierii. Pronunţată în şedinţa publică azi 28.02.2008.
termen 28.02.2008 ora 9,00 C24 lipsă de procedură
Admite cererea. Acordă termen la data de 31.01.2008 ora 9,00 C24 pentru când se va cita inculpatul şi partea civilă. Partea vătămată B****** C****** are termen în cunoştinţă. Se va cita martorul B****** V***** cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică azi 11.12.2007.
termen 11.12.2007 ora 9,00 C24, citare martori cu mandat de aducere
termen 08.11.2007, ora 9,00 C24 angajare apărător