S* N** R****** P****** D* Î********** S**
CreditorS* C******** S* O*****
Debitoradmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu.
faţă de nerespectarea dispoziţiei dată de instanţă creditoarei de a cita societatea debitoare prin publicitate,
lipsă procedură cu debitoarea
Faţă de neîndeplinirea obligaţiei societăţii creditoare de a depune diligenţe la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a comunica sediul actual al debitoarei,
LIPSĂ PROCEDURĂ
Faţă de neîndeplinirea procedurii de citare cu societatea creditoare la sediul ales din Bucureşti, str. Al. Zvoriştea nr. 1 bl. D. 29 sc. D Ap. 58 Sector 6, Văzând prev.art.85 şi 107 Cod procedură civilă, Pentru emiterea unei adrese societăţii creditoare, pentru ca reprezentantul acesteia să depună la dosarul cauzei contractul de muncă încheiat între acesta şi creditoarea SC NCH Romania Produse de Întreţinere SR.L, având în vedere că reprezentanta societăţii creditoare este o societate profesională de consultanţă care a mandatat un consilier juridic în persoana numitului Marius Nae , văzând Decizia nr. 22/2006 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că în aplicarea disp. art. 46 al.1 din Legea nr. 31/1990, cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţii comerciale de consultanţă asistenţă juridică şi reprezentanţă juridică sunt inadmisibile,