G**** M*******
ReclamantS* "****** C**** S**
PârâtConstată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G**** M******* în contradictoriu cu pârâta S* "****** C**** S** Roman. Definitivă. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 aprilie 2009.
Amână pronunţarea la data de 21 aprilie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 aprilie 2009.
Constatând că reclamantul G**** M******* nu a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa prin încheierea de şedinţă din data de 25.01.2008, respectiv nu a indicat perioada pentru care solicită drepturile salariale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1551 Cod procedură civilă va suspenda judecarea cauzei, motiv pentru care,
Pentru a se comunica reclamantului întâmpinarea şi actele anexă la aceasta, depuse la dosar în două exemplare de către societatea pârâtă; se pune în vedere reclamantului, prin adresă, să precizeze în scris la dosar pentru ce perioadă solicită plata drepturilor salariale pretinse prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze.