P***** S**** M*****
InculpatHOTARASTE Condamnă pe inculpatul P***** S**** M*****, la - 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul înmatriculat în alt stat, după trecerea unei perioade de 90 zile, perioada legal permisă pentru conducerea acestuia în România, prev. de art. 82 al.4 rap. la art. 85 al.4 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a,c şi art. 76 lit. e c.pen. şi - 6 (şase) luni închisoare pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea disp. art. 74 lit. a,c c.pen. şi art. 76 lit. d c.pen. Constată că infracţiunile sunt concurente în conformitate cu art. 33 lit. b c.pen. şi în temeiul art. 34 lit. b c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) luni închisoare . În temeiul art. 81 rap. la art. 71 al.5 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a pedepsei principale şi a cele accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit în condiţiile art. 82 c.pen. În temeiul art. 191 c.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 300 lei din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va achita anticipat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.10.2007.