N******** I**
ReclamantŞ***** I****
PârâtR*** E********
PârâtF***** M****
PârâtF***** I**
PârâtHOT: Admite excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul de cerere prin care se solicită partajarea averii defunctului Nicolescu Gheorghe. Respinge capătul de cerere privind partajarea averii defunctului Socrate Mihail. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică.
S-A AMÎNAT PRONUNŢAREA LA 12 DECEMBRIE 2007 PENTRU A SE DEPUNE CONCLUZII SCRISE DE CĂTRE PĂRŢI.
FAŢĂ DE LIPSA DE PROCEDURĂ CU PÎRÎŢII F***** I**, FLOREA ŞTEFAN, NEACŞU IOANA ŞI COMUNA PETREŞTI PRIN PRIMAR, S-A ACORDAT TERMEN LA 5 DECEMBRIE 2007 PENTRU NA SE REVENI CU CITAREA ACESTORA.
s-a acordat termen la 14 noiembrie 2007 pentru ca părţile să facă dovada acceptării sau neacceptării succesiunii de către Primăria comunei Petreşti.
INSTANŢA APRECIAZĂ CĂ BENEFICIAR AL TESTAMNTULUI OLOGRAF INTOCMIT DE NUMITUL SOCRATE MIHAIL, ESTE COMUNA PETREŞTI CA UNITATE ADMINISTRATIV TERITORIALĂ, ASTFEL CĂ SE VA CITA IN CAUZĂ COMUNA PETREŞTI PRIN PRIMAR.
PENTRU A SE CITA IN CAUZA MOŞTENITORII DEFUNCTEI F***** M****, CITAREA NUMITEI ŞTEFAN DOINA ÎN CALITATE DE EXECUTOR TESTAMENTAR AL DEF.SOCRATE MIHAIL ŞI A NUMITEI ŞTEFAN FLORICA, AMBELE ÎN CALITATE DE BENEFICIARI AI TESTAMENTULUI OLOGRAF AL DEFUNCTULUI,PRECUM ŞI CITAREA PRIMĂRIEI PETREŞTI.
AVÎNDU-SE IN VEDERE LIPSA DE PROCEDURĂ CU PÎRÎTA F***** M****, CARE CONFORM MENTIUNII DE PE CITAŢIA RETURNATĂ, ESTE DECEDATĂ S-A ACORDAT TERMEN PENTRU CA RECLAMANTUL SĂ DEPUNĂ LA DOSAR ANEXA 1 PRIVIND MOŞTENITORII DEFUNCTEI F***** M****
PENTRU A FI ATAŞAT DOSARUL NR.3328/1992 IN CARE PĂRŢILE S-AU MAI JUDECAT PENTRU IEŞIREA DIN INDIVIZIUNE.
PENTRU CA RECLAMANTUL SĂ DEPUNĂ LA DOSAR COPIA CERTIFICATULUI DE DECES AL DEFUNCTULUI SOCRATE MIHAIL, ANEXA 1 DUPA DEFUNCTUL SOCRATE MIHAIL SI COPII ALE CERTIFICATELOR DE NAŞTERE ALE PĂRŢILOR PENTRU STABILIREA CADRULUI PROCESUAL.
Se învederează instanţei că dosarul se află la primul termen de judecată, fiind lipsă de procedură cu pârâtele Lazăr Marioara şi Andrei Cătiţa, întrucât s-au restituit citaţiile cu menţiunea "destinatar necunoscut la adresa indicată", cât şi faptul că prin biroul "registratură" s-a depus la dosarul cauzei cerere de amânarea cauzei pe motiv de sănătate din partea pârâtei Ş***** I****, însoţită de adeverinţă medicală în original, cât şi cerere de amânarea cauzei din partea apărătorului reclamantei cu precizarea că pârâta Lazăr Marioara se numeşte corect F***** M****, iar pârâta Andrei Cătiţa se numeşte corect R*** E********. Constatând lipsă de procedură la acest termen cu pârâtele Lazăr Marioara şi Andrei Cătiţa, faţă deprecizările apărătorului reclamantei depuse prin biroul "registratură", în sensul că pârâta Lazăr Marioara se numeşte corect F***** M****, iar pârâta Andrei Cătiţa se numeşte corect R*** E******** şi considerând legală cererea de amânarea cauzei formulată de pârâta Ş***** I****, instanţa admite cererea de amânarea cauzei formulată în scris de pârâta Ş***** I**** şi ia act că pârâta Lazăr Marioara se numeşte corect F***** M****, iar pârâta Andrei Cătiţa se numeşte corect R*** E********, sens în care se vor cita pârâtele F***** M**** şi R*** E******** cu copia acţiunii principale. Se revine cu citarea părţilor.