Dosar 525/175/2007 din 09.02.2007

cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 525/175/2007
Data dosar:
09.02.2007
Instanta:
Judecătoria Aiud
Departament:
Judeţul ALBA
Obiect:
cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.05.2007 la ora 8:30

    Complet: P4 JOI
  • Admis fond

    În baza art. 449 Cod procedură penală admite cererea formulată de către petentul condamnat R.A.F. în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud, pentru contopire pedepse şi în consecinţă : Constată că prin sentinţa penală nr. 480/2005 a Judecătoriei Blaj, pronunţată în dos. nr. 712/2005, rămasă definitivă prin neapelare, şi rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 23 ianuarie 2006, petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare, pe care o descontopeşte şi repune elementele ei componente în individualitatea lor, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. Cod penal, pe durata termenului prev. de art. 71 Cod penal. Constată că prin sentinţa penală nr. 610/2006 a Judecătoriei Blaj, pronunţată în dos. nr. 22/191/2005, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 15 ianuarie 2007, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, pe durata termenului prev. de art. 71 Cod penal. Constată că prin sentinţa penală nr. 334/2004 a Judecătoriei Blaj, pronunţată în dos. nr. 1026/2004, petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată, în baza art. 110 Cod penal, pe o durată de 3 ani şi 6 luni. Constată că fapta pentru care a fost condamnat petentul prin sentinţa penală nr. 480/30.11.2005, pronunţată în dos. nr. 712/2005 al Judecătoriei Blaj este concurentă cu fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 610/4.12.2006, pronunţată în dos. nr. 22/191/2005 al Judecătoriei Blaj şi că ambele fapte au fost săvârşite în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 334/8.11.2004 pronunţată în dos. nr. 1026/2004 al Judecătoriei Blaj, astfel că : În baza art. 83 alin. 1 Cod penal revocă beneficiul suspendării executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 334/2004 a Judecătoriei Blaj şi o adaugă la pedeapsa de 2 luni închisoare, aplicată petentului prin sentinţa penală nr. 610/2006 a Judecătoriei Blaj, rezultând o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare. Menţine dispoziţiile sentinţei nr. 480/2005 a Judecătoriei Blaj, în ceea ce priveşte aplcarea dispoziţiilor art. 83 alin. 1 C penal. În baza art. 36 raportat la art. 34 lit. b şi art. 35 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate petentului prin sentinţa penală nr. 480/2005 a Judecătoriei Blaj cu pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare, mai sus menţionată, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 10 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare, urmând ca petentul să execute în final 3 (trei) ani şi 1 (unu) lună închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal, în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 şi art. 88 Cod penal deduce din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente, durata pedepsei aplicate prin hotărârile anterioare, deja executată şi durata arestului preventiv, respectiv perioada cuprinsă între 20.01.2006 la-zi. Anulează vechile mandate de executare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate, ca urmare a contopirii pedepselor, prin prezenta hotărâre. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Alba. Cu apel în 10 zile de la comunicare.

    Hotarare 533/2007 din 08.05.2007
  • Sedinta din data de 27.04.2007 la ora 8:30

    Complet: P4 JOI
  • Amână cauza

    AMÂNATĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 08.05.2007

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2007
  • Sedinta din data de 24.04.2007 la ora 8:30

    Complet: P4 JOI
  • Amână cauza

    AMÂNATĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 27.04.2007

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2007
  • Sedinta din data de 27.03.2007 la ora 8:30

    Complet: P4 JOI
  • Amână cauza

    lipsă procedură de citare cu petentul

    Incheiere de sedinta din 27.03.2007
  • Sedinta din data de 27.02.2007 la ora 08:30

    Complet: P4 JOI
  • Amână cauza

    ÎN VEDEREA COMUNICĂRII DATEI RĂMÂNERII DEFINITIVE A sp:610/2006 A jUDECĂTORIEI BLAJ

    Incheiere de sedinta din 27.02.2007

Flux dosar


Actualizare GRPD