M****** T* C**** V*****
Petent CondamnatS.P. nr. 626/18.12.2007 În temeiul art. 455 C.pr.penală raportat la art. 453 lit.a c.pr.penală Respinge ca nefondată cererea formulată de condamnatul Mureşan Carol Viorel, fiul lui Tihomer şi Maria născut la 18.02.1977 în localitatea Medieşu Aurit judeţul Satu Mare deţinut în Penitenciarul Baia Mare privind întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 28 din 18.02.2004 a Tribunalului Maramureş. În temeiul art. 192 alin.2 c.pr.penală obligă petentul să plătească 143 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 63 lei reprezintă contravaloarea expertizei medico legale iar suma de 40 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei în favoarea avocatului Moţoc andrada de la Baroul Maramureş. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2007.
Termen acordat faţă de lipsa expertizei