A**** V*****
ReclamantS*** A********* R******** - A***** S**** - S******** B****
PârâtAdmite sesizarea. Constată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Pentru efectuarea de verificări cu privire la dosarul nr. 166/260/2009 al Judecătoriei Moineşti, amână pronunţarea pentru 19.11.2010
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei. Cu recurs.
Faţă de cererea de amânare formulată de către reprezentanta pârâtei amână soluţionarea cauzei.
Amână soluţionarea cauzei faţă de cererile de amânare formulate de către reprezentantele părţilor.
Pentru a se emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, amână soluţionarea cauzei la data de 26.11.2008 ora 9,00 C17.
În temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul nr. 2720/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Pentru ca reclamantul să ia cunoştinţă de conţinutul obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de pârâtă, amână soluţionarea cauzei la data de 16.04.2008 ora 9,00 C17.
Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză refăcut şi depus la dosar, amână soluţionarea cauzei la data de 26.03.2008 ora 9,00 C17.
Pentru a se emite adresă către d-l expert Dima Ioan Mircea în vederea refacerii raportului de expertiză dispus în cauză, amână soluţionarea cauzei la data de 05.03.2008 ora 9,00 C17.
Pentru a se emite adesă către d-l expert Dima Ioan Mircea în vederea comunicării dovezii convocării părţilor la la efectuarea expertizei, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, amână soluţionarea cauzei la data de 06.02.2008 ora 9,00 C17.
Pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză, amână soluţionarea cauzei la data de 16.01.2008 ora 9,00 C17.
Pentru a se emite adresă către d-l expert Dima Ioan Mircea în vederea efectuării raportului de expertiză dispus în cauză, amână soluţionarea cauzei la data de 05.12.2007 ora 9,00 C17.
Pentru a se reveni cu adresă către B.L.E.T. de pe lângă Tribunalul Bacău pentru a ne comunica o listă cu toţi experţii,specialitatea "procese pirogene - incendii", amână soluţionarea cauzei la data de 07.11.2007 ora 9,00 C17.
Pentru a se emite adresă către B.L.E.T. de pe lângă Tribunalul Bacău,amână soluţionarea cauzei la data de 31.10.2007 ora 9,00 C17.
Pentru ca reclamanta să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor ataşate la întâmoinare, amână soluţionarea cauzei la data de 24.10.2007 ora 9,00 C17.
Pentru ca reclamantul să depună copii lizibile de pe înscrisurile ataşate la filele nr. 9 şi 11 dosarul cauzei, iar pârâta să depună copii certificate de pe dosarul de daună, amână soluţionarea cauzei la data de 26.09.2007 ora 9,00 C17.
Trimite cauza la judecătorul delegat cu repartizarea aleatorie a cauzelor pentru desemnare complet şi fixare termen faţă de valoarea pretenţiilor.