Dosar 5429/333/2007 din 25.09.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.79.al.1.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5429/333/2007
Data dosar:
25.09.2007
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.79.al.1.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.04.2008 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Soluţionare

    În temeiul art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 – republicată, condamnă inculpatul G F, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, cu aplicarea art.74 lit.a, c C.pen. şi 76 lit.d C.pen. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II, lit.b, c C.pen. în cond. prev. de art.71 al.2 C.pen. În baza art.81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni, fixat conform art.82 C.pen. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 al.5 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art.191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei – cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.04.2008.

  • Sedinta din data de 26.02.2008 la ora 8:30

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Încheiere

    Se emite adresă pentru a se solicita fişa cazier. Se citează martorii cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 22.01.2008 la ora 09:00

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Amânat

    Amână cauza având în vedere procedura necompletă cu inculpatul. Se va relua procedura de citare cu inculpatul, şi se va emite mandat de aducere cu executare efectivă pt. acesta. Se va cita martorul din lucrări.

  • Sedinta din data de 10.12.2007 la ora 08:00

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Amânat

    Amână cauza având în vedere procedura necompletă cu inculpatul. Se va repeta procedura de citare cu inculpatul la cele două adrese cunoscute. Se va face adresă la Serviciul Local Comunitar pentru Evidenţa Persoanei pentru a comunica datele de stare civilă a inculpatului.

  • Sedinta din data de 05.11.2007 la ora 08:00

    Complet: Complet 1 penal + specializat prop. intelectuală
  • Amânat

    Amână cauza având în vedere procedura necompletă cu inculpatul. Se va relua procedura de citare cu inculpatul.

Flux dosar


Actualizare GRPD