C**** N******
CondamnatIa act de retragerea cererii formulate de condamnatul Călin Nicolae, fiul lui C-tin şi Elena, născut la 27.12.1978, aflat în Penitenciarul Ploieşti, privind întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin s.p. 415/2004 a Tribunalului Prahova. Obligă pe condamnatul la plata sumei de 316,5 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, iar 76,5 lei reprezintă taxa de expertiză ce vor fi avansate din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2008.
lipsa expertiza
lipsa expertiza
lipsa raport expertiza
in vederea efectuarii expertizei medico legale