D***** I***
PetentAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Baia Mare privind pe condamnatul D***** I***, fiul lui Ioan şi Irina, născut la data de 19.09.1961, deţinut în executarea pedepsei de 3 ani 11 luni şi 17 zile închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 575/2004 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 950/2004 emis de Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Rona de Sus nr. 565, jud. Maramureş. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 40 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei către d-na avocat Mureşan Cristina. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 9 august 2007.