B**** N* G*******
PetentAdmite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Piteşti. În baza art. 42 C.p.p. şi art. 74 al. 5 din Legea nr. 275/2006 declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de petentul condamnat B. G., deţinut în PMS Colibaşi, în favoarea Judecătoriei Moreni, judeţul Dâmboviţa. În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi 16.08.2007 în şedinţă publică.
Amână judecarea cauzei la data de 16.08.2007. Se citează petentul la locul de deţinere. Se revine cu adresă către PRMS Colibaşi, ca în precedent. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iulie 2007.
Se emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru petent. Se emite adresă către PRMS Colibaşi pentru a preciza dacă în data de 02.05.2007 petentul a participat la un incident în sala de vizită a penitenciarului , implicându-se într-o bătaie dintre doi deţinuţi, în raport de acest incident dacă a fost sancţionat disciplinar , iar în caz afirmativ să se precizeze numărul şi data hotărârii , precum şi dacă petentul a exercitat calea de atac prevăzută de lege. Se citează petentul la PRMS Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 26.07.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2007.