V****** M*****
ContestatorS*** P***** S****** S**
PârâtAdmite acţiunea în parte. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând drepturi salariale suplimentare, respectiv primă de Paşte pentru anii 2004 şi 2005 şi primă de Crăciun pentru anul 2004, conform art.168 din CCMU 2004 şi 2005. Respinge cererea pentru prima de Crăciun pe anul 2005.
Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă, în temeiul art. 283 alin. 1, lit. e, din Codul muncii. Se va emite adresă la pârâta SC PETROMSERVICE SA, pentru a se comunica, sub sancţiunea amenzii judiciare în temeiul art. 108 1 Cod procedură civilă, precum şi a decăderii din probă, conform art .288 Codul muncii, nivelul salariului de bază pe societate, în ceea ce priveşte anul 2003. Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2008. Se va cita reclamantul cu copia întâmpinării .
Admite proba cu înscrisuri pentru părţi. Admite cererea consilierului juridic al pârâtei şi acordă termen, să depună la dosar calculul din care să reiasă dacă s-au inclus în salariu sumele solicitate prin acţiune . Nu se va mai concepta SC PETROM SERVICE SA, punct de lucru Târgovişte. Prorogă discutarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune după depunerea înscrisurilor de către pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2008
Pune în vedere reclamantei să depună la dosar copia carnetului de muncă. Se va concepta SC PETROM SERVICE SA , punct de lucru Târgovişte. Se vor cita pârâtele. Amână judecarea cauzei la data de 19.12.2007