Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge excepţia lipsei de interes, excepţie ridicată de pârâtul Moldovan Dănuţ Viorel. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamante. Cu cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 15 octombrie 2008.
Amână pronunţarea la data de 08 octombrie 2008.
Pentru a i se comunica Comisiei Judeţene Maramureş un exemplar al întâmpinării. Pentru ca reprezentantul reclamanţilor să precizeze unde anume este situat terenul in litigiu.
Pentru ca reprezentantul pârâtului Moldovan Dănuţ să-şi pregătească apărările
Pentru a-i da posibilitatea pârâtului Moldovan Dănuţ Viorel să-şi angajeze avocat.
Pentru a fi citat Moldovan Dănuţ Viorel, succesorul defunctului Moldovan Ioan, cu obligaţia de a depune întâmpinare şi copii după actele de stare civilă ale acestuia.
Comunicare precizare de acţiune şi raport expertiză extrajudiciară.
Pentru ca reprezentantul reclamanţilor să depună lucrarea de expertiză extrajudiciară şi să-şi formuleze apărările în raport de înscrisurile comunicate la dosarul cauzei de O.C.P.I. MM
Pentru a se înainta adresă către OCPI MM Pentru a le da posibilitatea reclamantelor să procedeze la întocmirea unei expertize extrajudiciare.
Pentru a se înainta adrese către Comisia Locală Baia Mare LFF, Comisia Judeţeană Maramureş LFFşi OCPI Maramureş.
Pentru a se înainta adrese către Comisia Judeţeană Maramureş LFF şi OCPI MM. Pentru ca reclamanţii să depună la dosar CF 12962 Baia Mare actualizată şi tradusă în limba română.
Pentru a se reveni cu adresă către Comisia Judeţeană Maramureş LFF. Pentru ca reclamanţii să depună CF 10982 Baia Mare, CF 9831 Baia Mare şi CF 2159 Baia Mare actualizate.
Pentru a se înainta adresă către Comisia Locală Baia Mare LFF şi către Comisia Judeţeană Maramureş LFF