V*** M****
InculpatR**** N******* C*****
InculpatA****** D* A*********** F******
Parte civilăD******* G******* A F********* P******
Parte civilăS* F***** C** S**
Parte civilăI. În baza art.11 pct. 2 lit. a c.pen. raportat la art. 10 lit. b c.pen achită pe inculpatul V*** M**** de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzut de art. 215 al. 1,2,3,4,5 cu aplic. art. 41 al. 2 c.pen. În baza art. 290 c.pen cu aplic. art. 41 al. 2 c.pen. condamnă pe inculpatul V*** M**** la o pedeapsă de 1 an închisoare , pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată . În baza art. 334 c.p.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de fals intelectual prevăzut de art.43 din Legea 82/19921rap. la art. 289 c.pen în infracţiunea prevăzută de art.9 al. 1 lit. b şi c din Legea 241/2005, texte de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpatul de mai sus şa o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b,c c.pen., ca pedeapsă complementară, pentru infracţiunea de evaziune fiscală . În baza art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 condamnă pe acelaşi inculpat la p pedeapsă de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a,b,c c.pen. ca pedeapsă complementară , pentru săvârşirea infracţi8unii de evaziune fiscală . În baza art. 33 lit.a , 34 lit. b şi art. 35 lit. c din c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c în condiţiile art. 71 c.pen şi interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a,b,c ca pedeapsă complementară. În baza art. 81 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, iar în baza art. 71 al. 5 c.pen. dispune suspendarea executării şi a pedepsei accesorii . În baza art. 359 c.p.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei . II. În baza art. 290 c.pen. cu aplic. art. 41 al. 2.pen. , cu aplic. art. 74 lit a şi c şi art. 74 al. 2 c.pen. şi art. 64 lit. a c.pen. condamnă pe inculpata R**** N******* C***** la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată . În baza art. 26 c.pen. raportat la art. 9 al. 1 lot. C din Legea 241 /2005 cu aplic. art. 74 lit. a şi c şi art. 74 al. 2 c.pen. şi art. 76 li. d c.pen. condamnă pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a şi b din c.pen. , ca pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit.a , 34 lit. b şi art. 35 lit. c din c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare ţi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 71cpen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzut de art. 64 lit. a şi b din c.pen. , ca pedeapsă complementară . În baza art. 81 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni ,iar în baza art 71 al. 5 c.pen. dispune suspendarea executării şi a pedepsei accesorii . În baza art. 359 c.p.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei . III. În baza art 346 al. 4 c.p.pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de părţile civile SC Future Com SRL Bucureşti ,SC Pierre Parfumes & Cosmetics Distribution SRL , SC Ligimar SRL . În baza art. 346 c.pen. raportat la art. 14 c.p.pen. art. 998 – 999 şi 1003 .civ obligă în solidar inculpaţii şi partea responsabil civilmente SC Lan Prest SRL la plata sumei de 39,767 lei, din care 3.437 lei diferenţă impozit pe profit şi 36.330 lei diferenţă TVA de plată , precum şi accesorii , majorări de întârziere aferente , conform Codului Fiscal de la data de 31.07.2006 , până la data achitării integrale a debitului în favoarea Statului Român , reprezentat de A.N.A.F Bucureşti , prin D.G.F.P Dolj . IV. în baza art. 348 c.p.pen. dispune anularea facturilor fiscale false emise de SC Lan Prest SRL către persoane fizice ( vol. II u.p. filele 21-37, filele 43-96, filele 103 – 141 , filele 194. 218, filele 224-233 ) . V. În baza art. 7 din Legea 26/19901 dispune comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului Comerţului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni , după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri . VI. În baza art. 191 al. 1 c.p.pen. obligă pe fiecare dintre inculpaţi , fiecare în solidar , cu partea responsabil civilmente SC Lan Prest SRL la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului . Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare ,respectiv comunicare cu părţile lipsă . Pronunţată în şedinţa publică din 22.06.2009 .
Amână pronunţarea în cauză la data de 22 iunie 2009 Pronunţată în şedinţa publica din 15 .06.2009 .
Încuviinţează cererea inculpatului V*** M**** prin apărător, în sensul pregătirii apărării pe noua schimbare a încadrării juridice . Menţine dispoziţiile încheierii anterioare cu privire la apărătorii aleşi în cauză - avocat Andrei Gina şi avocat Pădeanu Elena, cărora li se pune în vedere să se prezinte, respectiv să-şi asigure substituirea în cazul în care nu se pot prezenta, sub sancţiunea aplicării în cuantum maxim de amenzi judiciare, având în vedere vechimea cauzei . Amână judecarea cauzei la 15 Iunie 2009 ora 8,30 pentru când se vor cita părţile, iar lichidatorului SC ROVIGO SRL prin reprezentanţii Deleanu Vasile şi Popa Mariana cu completarea că au fost desemnaţi în cauză pentru partea civilă SC FUTURE COM SA. Acordă termen dat în cunoştinţă inculpaţilor R**** N******* C***** şi V*** M**** . Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Iunie 2009 .
Adresă către Baroul Dolj prin care se pune în vedere d-nei avocat Pădeanu Elena necesitatea prezenţei la instanţă, cu menţiunea că în cazul imposibilităţii prezentării la următorul termen fixat pentru data de 01 iunie 2009, ora 8,30 să-şi asigure substituirea în cauză, în caz contrar se vor aplica amenzi judiciare spre maxim. Aceleaşi dispoziţii se pun în vedere şi apărătorului ales Andrei Gina . Amână judecarea cauzei la 01 Iunie 2009 ora 8,30 pentru când se dispune citarea părţilor, iar a lichidatorului SC ROVIGO SRL prin reprezentanţii Deleanu Vasile şi Popa Mariana cu completarea că au fost desemnaţi în cauză pentru partea civilă SC FUTURE COM SA. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2009.
Dispune introducerea şi citarea în cauză a lichidatorului judiciar ROVIGO SRL la sediul menţionat în adresa comunicată de ORC d.p.l. Tribunalul Bucureşti şi se citează părţile civile pentru data de 18 mai 2009 .
Respinge cererea de efectuare a unei expertize grafologice solicitată de inculpatul V*** M**** asupra celor 3 dispoziţii de plată depuse (vol.II instanţă fila 139,14,141) ca inutilă cauzei . Adresă către ORC de pe lângă Bucureşti pentru a se solicita comunicarea prin fax a adresei / sediului persoanei sau societăţii desemnate pentru partea civilă SC FUTURE COM SA, care se va cita la sediile cunoscute şi prin afişare la uşa Consiliului Local . Acordă termen la 04 Mai 2009 pentru când se citează părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti , D******* G******* A F********* P****** Craiova şi SC LIGIMAR SRL Craiova, respectiv partea responsabil civilmente SC LAN PREST SRL . Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Aprilie 2009 .
Încuviinţează cererea apărătorului în sensul de a se solicita ORC de pe lângă Tribunalul Bucureşti comunicarea sediului SC FUTURE COM SA pt.îndeplinirea procedurii de citare cu această parte civilă.
Adresă către SC FUTURE COM SA Bucureşti la sediul din Bucureşti ,str Xenopol, nr. 3, sc.A , et. 6 , ap. 29 sector 1 prin care se solicită înaintarea documentelor societăţii, necesare pentru completarea raportului de expertiză contabilă . Amână judecarea cauzei la 23 Martie 2009 pentru citarea părţii civile SC FUTURE COM SA Bucureşti la sediul cunoscut şi prin afişare la uşa Consiliului Local de la locul săvârşirii infracţiunii, conf. art. 177 al. 8 teza ultimă c.p.p. Pune în vedere d-nei avocat Pădeanu Elena, apărătorul ales al inculpatului V*** M****, necesitatea prezenţei la instanţă . Acordă termen în cunoştinţă inculpaţilor V*** M**** şi R**** N******* C***** şi dispune citarea părţii responsabil civilmente SC LAN PREST SRL Craiova, iar a părţilor civile Agenţia de Administrarea Fiscală Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES & COSMETICS DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL Craiova, la sediile menţionate . Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2009 .
Se revine cu adresă către SC FUTURE şi expertului cu menţiunea că inculpatul Vava a fost de acord cu plata transportului la ac. societate în vederea întocmirii documentaţiei necesare expertizei contabile . Se citează părţile .
Adresă expertului cu menţiunea că s-a dispus efectuarea unei adrese către SC FUTURE COM SA Bucureşti prin care se solicită înaintarea documentelor necesare întocmirii suplimentului de expertiză contabilă, respectiv se va preciza că inculpatul V*** M**** a depus prin chitanţa nr.28583350/1 din 09.01.2009 suma de 401.70 RON care reprezintă dovada achitării sumei pentru suplimentul de expertiză . Amâna cauza la data de 09.02.2009 termen la care se vor cita partea responsabil civilmente SC LAN PREST SRL Craiova, respectiv părţile civile A****** D* A*********** F****** - Bucureşti, sector 5, str. Apolodor, nr. 17, D******* G******* A F********* P****** - Craiova, Mitropolit Firmilian, Judeţ DOLJ, SC FUTURE COM S.A - Bucureşti, sector 1, B-dul Al. Ioan Cuza, nr. 13 A, SC PIERRE PARFUMES & COSMETICS DISTRIBUTION SRL - Craiova, Bariera Vâlcii, nr. 251, et. 6, Judeţ DOLJ, SC LIGIMAR SRL - Craiova, Paşcani, nr. 34, bl. 3, sc. 1, ap. 113, Judeţ DOLJ . Acordă termen în cunoştinţă inculpaţilor V*** M**** şi Roman Nicoleta şi inculpatului V*** M**** . Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2009 .
Pentru ca expertul să se pronunţe asupra chitanţelor depuse de inculpat prin apărător în sensul dacă acestea au fost avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză contabilă întocmit. Pune în vedere inculpatului să facă dovada achitării sumei de 400 lei rperezentând c/val. suplimentului de expertiză întocmit.
Pentru lipsa de apărare a inc. V*** M**** şi pentru lipsa de procedură cu partea responsabil civilmente SC LAN PREST SRL Craiova, urmează a amâna cauza. Prorogă discutarea suplimentului expertizei contabile şi pune în vedere inc. Vava să depună la dosar facturile de care a făcut vorbire. Se citează partea responsabil civilemtne şi părţile civile.
Încuviinţează cererea formulată de avocat ales Pădeanu Elena, pentru inculpatul V*** M**** prin care solicită amânarea cauzei pentru studierea suplimentului la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 20 octombrie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C*****, au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 22 septembrie 2008
Emiterea unei adrese către dl. expert Brînzan Ion pentru a se pronunţa cu privire la obiecţiunile formulate de către inculpatul V*** M**** şi la soluţionarea lor să se aibă în vedere şi facturile comunicate în copie de către inculpata Roman pentru a putea răspunde la toate obiectivele fixate la dispunerea expertizei contabile, cu menţiunea că suplimentarea onorariului în cuantum de 600 lei va fi suportat de către inculpatul V*** M****. Amână judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C*****, au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 30 iunie 2008.
Amână judecarea cauzei la data de 30 iunie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C*****, martorii Dumitraşcu Adrian Mircea, Caşmir Maria Adriana au termen dat în cunoştinţă. Emiterea unor mandate de aducere în privinţa martorilor Caşmir Maria Adriana şi Dumitraşcu Adrian Mircea, potrivit disp. art. 183 cod de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 02 iunie 2008.
Prorogă discuţia cu privire la majorarea onorariului de expert cu minim 600 de lei până când vor fi prezenţi apărătorii inculpaţilor. Amână judecarea cauzei la data de 02 iunie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C*****, martorii Dumitraşcu Adrian Mircea, Caşmir Maria Adriana au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Mai 2008.
Amână judecarea cauzei la data de 05 mai 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C*****, martorii Dumitraşcu Adrian Mircea, Caşmir Maria Adriana au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2008.
Încuviinţează cererea formulată de avocat ales Pădeanu Elena, pentru inculpat V*** M**** prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a se observa raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei şi pentru a se formula obiecţiuni la aceasta. Amână judecarea cauzei la data de 07 aprilie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, martorii Dumitraşcu Adrian Mircea, Caşmir Maria Adriana şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C***** au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Martie 2008.
Încuviinţează cererea formulată de către d-na avocat Andrei Gina prin care solicită acordarea unui nou termen întrucât nu se poate prezenta din motive medicale. Prorogă discuţia cu privire la cererea depusă la dosarul cauzei de către dl expert Brânzan Ion prin care solicită suplimentarea onorariului cu încă 600 lei, până când vor fi prezenţi apărătorii. Amână judecarea cauzei la data de 24 martie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, martorii Dumitraşcu Adrian Mircea, Caşmir Maria Adriana şi Ionescu Liviu Daniel şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C***** au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2008.
Încuviinţează cererea formulată de către avocat ales Pădeanu Elena, pentru inculpatul V*** M**** prin care solicită audierea în calitate de martor a numitului Ionescu Liviu Daniel. Încuviinţează cererea formulată de către expertul Brânzan Ion prin care solicită acordarea unui termen pentru depunerea expertizei. Repetarea adresei către dl. expert Brânzan Ion pentru efectuarea o expertiza în domeniul financiar contabil cu următoarele obiective: 1) stabilirea prejudiciului cauzat părţilor civile să se facă în raport de marfa efectiv intrată legal în gestiunea lui V*** M****, precizându-se clar documentele de intrare a mărfii în gestiune, data emiterii lor; dacă facturile poartă ştampilă sau semnătura de primire a lui Vava; dacă există alte documente de primire sau recepţie a mărfii, să evidenţieze aceste documente şi să precizeze cine a semnat pentru primirea sau recepţia mărfii; 2) expertul să verifice la părţile civile dacă la data emiterii facturilor pentru marfa ce se pretinde a fi predată cu documente legale către SC Lamprest SRL, aveau în stoc marfa facturată; 3) expertul să verifice dacă la data emiterii facturilor purtând semnătura de primire a lui Vava, bileteie la ordin, fără acoperire, ce se pretinde a fi instrumentul de inducere în eroarea a părţilor civile, se emiseseră anterior sau concomitent emiterii facturilor pentru a se aprecia asupra existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune; 4) să delimiteze prejudiciu! cauzat prin infracţiunea de înşelăciune numai în raport de facturile semnate de primire de către Vava şi care au fost emise concomitent sau ulterior emiterii biletelor la ordin semnate de Vava; 5) expertul să verifice operaţiunile în contul SC Lamprest în perioada emiterii biletelor la ordin şl să aprecieze dacă, în raport de disponibilul existent în cont şi de mişcările ce se produceau în acesta, inculpatul Vava putea avea reprezentarea clară a lipsei de acoperire a biletelor la ordin emise, care poartă semnătura sa şl au fost completate de el; 6) expertul să aprecieze, în raport de actele de gestiune, în ce măsură inculpata R**** N******* C***** a gestionat în fapt SC Lamprest SRL; în ce perioadă şi ce prejudiciu a cauzat prin actele; 7) expertul să verifice corectitudinea evidenţei contabile a gestiunii şi să precizeze cine se face vinovat de nerespectarea Legii contabilităţii în perioada pentru care va evidenţia producerea prejudiciului la fiecare din părţile civile; 8) în privinţa prejudiciului pretins de partea civilă SC Ligimar SRL, al cărei administrator era Roman Nicoleta Carmen, expertul să verifice cine a semnat pentru marfa facturată de R**** N******* C*****, cine a completat biletele la ordin pentru plata mărfii, când au fost emise acestea şl dacă în acea perioadă inculpata R**** N******* C***** efectua în fapt acte de gestiune la SC Lamprest SRL; să stabilească prejudiciul cauzat acestei părţi civile numai în raport de facturile ce poartă semnătura de primire a lui Vava; 9) să stabilească în raport de prejudiciul stabilit în condiţiile alineatelor precedente obligaţiile fiscale datorate şl neonorate către Bugetul de stat; 10) expertul să verifice în ce măsură operaţiunile contabil, constând în înregistrarea facturilor emise de SC Ligimar SRL în contabilitatea SC Lamprst SRL au corespondent în intrările şl ieşirile de marfă la SC Ligimar SRL, în condiţiile în care activitatea contabilă era desfăşurată de către aceeaşi persoană, Calafeteanu Gabi. Amână judecarea cauzei la data de 10 martie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, martorii Dumitraşcu Adrian Mircea, Caşmir Maria Adriana şi Ionescu Liviu Daniel şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C***** au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 februarie 2008.
Încuviinţează cererea formulată de către avocat ales Andrei Gina prin care solicită citarea în calitate de martori a numiţilor Caşmir Maria Adriana ( domiciliată în Craiova, str. Banu Mărăcine, nr. 2 ) şi Popa Jenica ( domiciliată în Craiova, Breasta, str. Îngustă, judeţ Dolj). Prorogă discuţia cu privire la cererea depusă la dosarul cauzei de către expertul Brânzan Ion prin care solicită majorarea onorariului de expert la minim 1000 lei, după ce va fi depusă expertiza la dosarul cauzei. Repetarea adresei către dl. expert Brânzan Ion pentru efectuarea o expertiza în domeniul financiar contabil cu următoarele obiective: 1) stabilirea prejudiciului cauzat părţilor civile să se facă în raport de marfa efectiv intrată legal în gestiunea lui V*** M****, precizându-se clar documentele de intrare a mărfii în gestiune, data emiterii lor; dacă facturile poartă ştampilă sau semnătura de primire a lui Vava; dacă există alte documente de primire sau recepţie a mărfii, să evidenţieze aceste documente şi să precizeze cine a semnat pentru primirea sau recepţia mărfii; 2) expertul să verifice la părţile civile dacă la data emiterii facturilor pentru marfa ce se pretinde a fi predată cu documente legale către SC Lamprest SRL, aveau în stoc marfa facturată; 3) expertul să verifice dacă la data emiterii facturilor purtând semnătura de primire a lui Vava, bileteie la ordin, fără acoperire, ce se pretinde a fi instrumentul de inducere în eroarea a părţilor civile, se emiseseră anterior sau concomitent emiterii facturilor pentru a se aprecia asupra existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune; 4) să delimiteze prejudiciu! cauzat prin infracţiunea de înşelăciune numai în raport de facturile semnate de primire de către Vava şi care au fost emise concomitent sau ulterior emiterii biletelor la ordin semnate de Vava; 5) expertul să verifice operaţiunile în contul SC Lamprest în perioada emiterii biletelor la ordin şl să aprecieze dacă, în raport de disponibilul existent în cont şi de mişcările ce se produceau în acesta, inculpatul Vava putea avea reprezentarea clară a lipsei de acoperire a biletelor la ordin emise, care poartă semnătura sa şl au fost completate de el; 6) expertul să aprecieze, în raport de actele de gestiune, în ce măsură inculpata R**** N******* C***** a gestionat în fapt SC Lamprest SRL; în ce perioadă şi ce prejudiciu a cauzat prin actele; 7) expertul să verifice corectitudinea evidenţei contabile a gestiunii şi să precizeze cine se face vinovat de nerespectarea Legii contabilităţii în perioada pentru care va evidenţia producerea prejudiciului la fiecare din părţile civile; 8) în privinţa prejudiciului pretins de partea civilă SC Ligimar SRL, al cărei administrator era Roman Nicoleta Carmen, expertul să verifice cine a semnat pentru marfa facturată de R**** N******* C*****, cine a completat biletele la ordin pentru plata mărfii, când au fost emise acestea şl dacă în acea perioadă inculpata R**** N******* C***** efectua în fapt acte de gestiune la SC Lamprest SRL; să stabilească prejudiciul cauzat acestei părţi civile numai în raport de facturile ce poartă semnătura de primire a lui Vava; 9) să stabilească în raport de prejudiciul stabilit în condiţiile alineatelor precedente obligaţiile fiscale datorate şl neonorate către Bugetul de stat; 10) expertul să verifice în ce măsură operaţiunile contabil, constând în înregistrarea facturilor emise de SC Ligimar SRL în contabilitatea SC Lamprst SRL au corespondent în intrările şl ieşirile de marfă la SC Ligimar SRL, în condiţiile în care activitatea contabilă era desfăşurată de către aceeaşi persoană, Calafeteanu Gabi. Amână judecarea cauzei la data de 11 februarie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, martorii Dumitraşcu Adrian Mircea, Caşmir Maria Adriana, Popa Jenica şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C*****, martorul Ştefanache Cosmin Ionuţ au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2008.
Emiterea unei adrese către dl. expert Brânzan Ion pentru efectuarea o expertiza în domeniul financiar contabil cu următoarele obiective: 1) stabilirea prejudiciului cauzat părţilor civile să se facă în raport de marfa efectiv intrată legal în gestiunea lui V*** M****, precizându-se clar documentele de intrare a mărfii în gestiune, data emiterii lor; dacă facturile poartă ştampilă sau semnătura de primire a lui Vava; dacă există alte documente de primire sau recepţie a mărfii, să evidenţieze aceste documente şi să precizeze cine a semnat pentru primirea sau recepţia mărfii; 2) expertul să verifice la părţile civile dacă la data emiterii facturilor pentru marfa ce se pretinde a fi predată cu documente legale către SC Lamprest SRL, aveau în stoc marfa facturată; 3) expertul să verifice dacă la data emiterii facturilor purtând semnătura de primire a lui Vava, bileteie la ordin, fără acoperire, ce se pretinde a fi instrumentul de inducere în eroarea a părţilor civile, se emiseseră anterior sau concomitent emiterii facturilor pentru a se aprecia asupra existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune; 4) să delimiteze prejudiciu! cauzat prin infracţiunea de înşelăciune numai în raport de facturile semnate de primire de către Vava şi care au fost emise concomitent sau ulterior emiterii biletelor la ordin semnate de Vava; 5) expertul să verifice operaţiunile în contul SC Lamprest în perioada emiterii biletelor la ordin şl să aprecieze dacă, în raport de disponibilul existent în cont şi de mişcările ce se produceau în acesta, inculpatul Vava putea avea reprezentarea clară a lipsei de acoperire a biletelor la ordin emise, care poartă semnătura sa şl au fost completate de el; 6) expertul să aprecieze, în raport de actele de gestiune, în ce măsură inculpata R**** N******* C***** a gestionat în fapt SC Lamprest SRL; în ce perioadă şi ce prejudiciu a cauzat prin actele; 7) expertul să verifice corectitudinea evidenţei contabile a gestiunii şi să precizeze cine se face vinovat de nerespectarea Legii contabilităţii în perioada pentru care va evidenţia producerea prejudiciului la fiecare din părţile civile; 8) în privinţa prejudiciului pretins de partea civilă SC Ligimar SRL, al cărei administrator era Roman Nicoleta Carmen, expertul să verifice cine a semnat pentru marfa facturată de R**** N******* C*****, cine a completat biletele la ordin pentru plata mărfii, când au fost emise acestea şl dacă în acea perioadă inculpata R**** N******* C***** efectua în fapt acte de gestiune la SC Lamprest SRL; să stabilească prejudiciul cauzat acestei părţi civile numai în raport de facturile ce poartă semnătura de primire a lui Vava; 9) să stabilească în raport de prejudiciul stabilit în condiţiile alineatelor precedente obligaţiile fiscale datorate şl neonorate către Bugetul de stat; 10) expertul să verifice în ce măsură operaţiunile contabil, constând în înregistrarea facturilor emise de SC Ligimar SRL în contabilitatea SC Lamprst SRL au corespondent în intrările şl ieşirile de marfă la SC Ligimar SRL, în condiţiile în care activitatea contabilă era desfăşurată de către aceeaşi persoană, Calafeteanu Gabi. Amână judecarea cauzei la data de 28 ianuarie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, şi martorii Ştefanache Cosmin Ionuţ şi Dumitraşcu Adrian Mircea şi pentru când inculpaţii V*** M****, R**** N******* C*****, martorul Ştefanache Cosmin Ionuţ au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2008.
Încuviinţează cererea formulată de avocat Pădeanu Elena pentru inculpatul V*** M**** prin care solicită efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele indicate în notele scrise depuse la dosarul cauzei la data de 19 septembrie 2007, şi dispune emiterea unei adrese către Biroul de Expertize de pe lângă Tribunalul Dolj pentru a ne înainta lista experţilor în domeniul financiar-contabil. Încuviinţează audierea a doi martori indicaţi de inculpata R**** N******* C*****, care se obligă a-i prezenta pentru a stabili dacă inculpatul V*** M**** a ridicat marfa de la SC LIGIMAR, şi alte aspecte ce le cunosc în calitate de angajaţi ai acestei societăţi Amână judecarea cauzei la data de 14 ianuarie 2008 pentru citarea părţii responsabile civilmente SC LAN PREST SRL, a părţilor civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D******* G******* A F********* P****** Dolj, SC FUTURE COM SA – Bucureşti, SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL Craiova, SC LIGIMAR SRL, şi martorii Ştefanache Cosmin Ionuţ şi Dumitraşcu Adrian Mircea şi pentru când inculpaţii V*** M**** şi R**** N******* C***** au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Decembrie 2007.
Trece cauza la completul 2 cu termen la data de 03 decembrie 2007, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2007
faţă de lipsa de procedură cu partea civilă SC FUTURE COM SA - Bucureşlti, prin nerestituirea dovezii de citare la dosar, instanţa va amâna cauza şi va acorda termen pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile lipsă.
Faţă de lipsa de apărare a inculpatului V*** M****, instanţa va amâna cauza şi va acorda un termen la data de 17 octombrie 2007 şi pentru când se vor cita părţile lipsă.
Amână cauza la data de 19 septembrie 2007 pentru citarea părţilor lipsă, în vederea îndeplinirii proceduruii şi a martorilor din acte, în vederea audierii.
Având în vedere lipsa de procedură cu partea civilă Agenţia Naţională de Administraere Fiscală şi SC FUTURE COM S.A. Bucureşti, va dispune amânarea cauzei la data de 04 iulie 2007, pentru citarea părţlor responsabile civilmente şi a părţilor civile , în vederea îndeplinirii procedurii. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 iunie 2007.
Având în vedere lipsa de procedură cu păpartea responsabilă civilmente SC LAN PREST SRL Craiova şi cu partea responsabilă civilmente SC PIERRE PARFUMES DISTRIBUTION SRL , va dispune amânarea cauzei la data de 06 iunie 2007, pentru citarea părţlor responsabile civilmente şi a părţilor civile , în vederea îndeplinirii procedurii.
amânat pentru a se introduce în cauză şi cita în calitate de parte civilă SC LAN PREST SRL Craiova
Încuviinţează cerile formulate de inculpata R**** N******* C***** prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, şi de către consilier juridic Balaci Dorel pentru părţile civile D******* G******* A F********* P****** şi A****** D* A*********** F****** prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a preciza în scris pretenţiile civile Amână judecarea cauzei la data de 25 aprilie 2007 pentru citarea părţilor civile SC FUTURE COM SRL prin afişare la Consiul Local şi la ultimul sediu cunoscut, A****** D* A*********** F****** şi D******* G******* A F********* P******, SC LIGIMAR SRL, SC PIERRE PARFUMES & COSMETICS DISTRIBUTION SRL, în vederea îndeplinirii procedurii de citare, potrivit disp. art. 177 alin. 9 cod de procedură penală şi pentru când inculpaţii V*** M**** şi R**** N******* C***** au termen dat în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Martie 2007.