C***** S*****
ReclamantS* A********* D**** S*
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În baza art. 155 indice 1 Cpc suspendă soluţionarea cauzei până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în sarcina reclamantei prin încheierea de şedinţă din 27.03.2008. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Mai 2008.
Amână pronunţarea la 22.05.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu reclamanta la adresa indicată. Revine cu adresă către reclamantă, cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea suspendării cauzei în conformitate cu dispoziţiile art. 155 indice 1 Cpc. Amână judecarea cauzei la data de 15.05.2008, pentru când se citează reclamanta, pârâta având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Martie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Stabileşte ca obiectiv pentru raportul de expertiză: 1. să se stabilească dacă societatea pârâtă a realizat profit în perioada 2004 – 2007, iar în cazul în care a realizat profit, să se stabilească dacă au fost distribuite dividente şi dacă reclamanta ar fi fost îndreptăţită la aceste dividente. Numeşte expert în persoana d-lui Apostol Constantin şi stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 600 lei în sarcina reclamantei, sens în care, emite adresă către reclamantă cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării onorariului expertului, sub sancţiunea suspendării cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 155 indice 1 Cpc. Emite adresă către BLE şi expertul cauzei ( după ce se va depune la dosar dovada achitării onorariului ) în vederea efectuării raportului de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 27.03.2008, pentru când se citează reclamanta, pârâta având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2008.
Amână judecarea cauzei la 28.02.2008, pentru când se vor cita părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Ianuarie 2008
Admite exceţia prescripţiei dreptului la acţiune, pentru perioada 1996 - 29 mai 2004. Constată necesitatea suplimentării probatoriului cu o expertiză de specialitate ale cărei obiective urmează a fi stabilite în condiţii de contradictorialitate la termenul următor. Fixează termen la 24.01.2008, pentru când citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
Amână pronunţarea până la 21.12.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Citează reclamanta cu menţiunea de a depune la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei, pentru capătul 1 din acţiune şi 7,45 lei, pentru capătul doi (calculat la valoarea din certificatul de acţionar de la fila 3), sub sancţiunea anulării cererii ca fiind netimbrată. Prorogă discutarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pentru o parte din pretenţii. Amână judecarea cauzei la data de 20.12.2007, pentru când se citează reclamanta, pârâta având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Citează reclamanta cu copie de pe înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, prin consilier juridic. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2007, pentru când se citează reclamanta, pârâta având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2007.