C******* I** E******
InculpatC******* I** E********* U******* C******
InculpatÎncheiere - Amână pronunţarea la 29 iunie 2007, când a hotărât următoarele: În baza art. 279 alin.3 lit. a Cod penal, condamnă inculpatul CIE la pedeapsa închisorii de 4 (patru) ani. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b c. p. în condiţiile art. 71 c.p. În baza art. 86/1 c.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixând termen de încercare în baza art. 86/2 c.p. de 7 (şapte) ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 lit. a, b, c, d, Cod penal constând în următoarele: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman în prima şi a treia zi de joi a lunilor iunie şi decembrie ; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal privind revocarea. Dispune confiscarea muniţiei deţinute de inculpat: - 14 cartuşe cu glonţ, cal 7,62 mm cu capsa nedetonată; - 7 (şapte) tuburi cartuşe cal 7,62 mm cu capsa detonată rezultate în urma tragerilor experimentale; - 4 (patru) cartuşe cu glonţ cal 5,45 mm cu capsa nedetonată; - un tub cartuş cu glonţ cal 5,45 mm cu capsa detonată; - un cartuş de exerciţiu cal 5,45 mm cu capsa detonată rezultat în urma tragerilor experimentale; - un cartuş de manevră cu tub alamă, calibrul mai mare de 7,62 mm cu capsa nedetonată; - două tuburi cartuş cal 9 mm cu capsa detonată; - un cartuş cu glonţ cal 14,5 mm cu capsa nedetonată perforant incendiar; - două proiectile, unul cal 7,62 mm şi unul de calibru mai mic; - una bucată fitil pentru iniţierea exploziei; - cutia de carton în care a fost găsită muniţia. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat.
Lipsă apărare.
Citarea inculpatului cu adresă specială la U.M. 01266 Craiova . Repetarea citării martorului Bondarici Silviu cu menţiunea amendării cu 100 lei în caz de neprezentare, citarea acestuia cu mandat de aducere şi cu adresă la Poliţie pentru executarea mandatului. Sesizare către I.P.J. Teleorman cu privire la neexecutarea mandatului de aducere privind pe martorul Bondarici Silviu pentru termenul de astăzi .
Pentru administrarea probei cu martorii lipsă la termenul de azi.
adminitrare probe
Pentru probaţiuni.