G** Q****
Recurent ReclamantC******** L**** A* M*********** C**********
Intimat PârâtK****** A**
Intimat PârâtK****** P****
Intimat PârâtS*** C******** A******* S**
Intimat PârâtAdmite în parte recursul declarat de GQ, moştenitor al reclamantului OZ decedat în cursul procesului împotriva deciziei civile nr.131 din 9 martie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr.5812/117/2005, pe care o modifică în sensul că admite în parte apelul declarat de reclamantul OZ, continuat de moştenitorul GQ împotriva sentinţei civile nr.13971 din 12 noiembrie 2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosar nr.13967/2002, pe care o schimbă parţial, în sensul că admite în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantul OZ, decedat în cursul procesului, continuat de moştenitorul GQ împotriva pârâţilor CLalMC-N, KP şi KA şi, în consecinţă: Constată preluarea abuzivă, fătă titlu, de către Statul Român a imobilului cu nr.top.11005 din CF 3554 Cluj. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.32730 din 22.01.1997 încheiat între pârâţi, având ca obiect ap.3 de pe str.Moţilor nr.19 Cluj-Napoca, parcela cu nr.top.11005/1/III din CF ind.127324 Cluj. Dispune restabilirea situaţiei anterioare în sensul radierii înscrierilor din CF ind.127.324 Cluj, desfiinţării acestei CF şi revenirii la înscrierile anterioare în favoarea statului. Menţine dispoziţiile sentinţei privind respingerea petitlui de restabilire a situaţiei anterioare în sensul reînscrierii dreptului în favoarea fostului proprietar şi întabularea dreptului de proprietate al reclamantului. Irevocabilă.
pronunţarea, 25 oct.2007.
pronunţarea.
pentru comunicarea actelor depuse la dosar.
pentru verificarea calităţii procesuale active a reclamantului, respectiv a calităţii de moştenitor. Termen 20 sept.2007.
pronunţarea pentru ca părţile să pună concluzii şi raportat la practica CEDO.