S* B*** P*** S*
ReclamantC******** L**** - D******* T*** Ş* I******* A M*********** P***** N****
Pârâtadmite contestaţia
amână pronunţarea la 20.08.2009
amână pronunţarea la 13.08.2009
Având în vedere cererea formulată de apărătorul ales al contestatoarei, avocat Oprişan Liviu, de acordare a unui termen pentru studiul înscrisurilor şi pentru a formula un eventual răspuns, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 Cod procedură civilă o va încuviinţa, Se va emite adresă intimatei Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a mun. P. Neamţ pentru a i se comunica un exemplar la obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă în vederea precizării poziţiei procesuale
Având în cererea formulată de expert Ciupercă Vasile, de acordare a unui termen, o va încuviinţa şi se va reveni cu adresă către acesta pentru a efectua şi depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă, cu menţiunea că asupra cererii de majorare a onorariului iniţial se va pronunţa după ce va face dovada celei de-a doua deplasări, respectiv a necesităţii acesteia raportat la natura obiecţiunilor ce trebuie să le soluţioneze
Constatând întemeiate obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă formulate de intimata Consiliul Local – Direcţia Taxe şi Impozite a mun. P. Neamţ le va admite, Se va emite adresă către dl. expert Ciupercă Vasile pentru a efectua şi a depune la dosarul cauzei răspunsul la obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă
Având în vedere cererea formulată de părţi, de acordare a unui termen pentru studiul raportului de expertiză, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 Cod procedură civilă o va încuviinţa
Faţă de obiectivele formulate şi depuse de către contestatoarea S* B*** P*** S* Bucureşti, prin apărător ales, le va încuviinţa, Având în vedere cererea contestatoarei, prin apărător ales, va desemna, pentru efectuarea raportului de expertiză contabilă încuviinţat în cauză pe dl. expert Ciupercă Vasile, Se va emite adresă către dl. expert Ciupercă Vasile prin care va fi înştiinţat că a fost desemnat să efectueze raportul de expertiză contabilă încuviinţat în cauză, cu obiectivele formulate şi depuse de către contestatoarea S* B*** P*** S* Bucureşti, prin apărător ales. I se va aduce la cunoştinţă d-lui expert că are obligaţia convocării părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 208 Cod procedură civilă şi ataşarea dovezilor la lucrarea de expertiză, precum şi a achitării, de către contestatoare, a onorariului provizoriu de expert în sumă de 600 lei,
Instanţa dispune efectuarea unei ex.contabile.Se va solicita BLETC, lista cu experţii contabili.
Având în vedere cererea formulată de avocat Oprişan Liviu de acordare a unui termen pentru a se consulta cu reprezentanţii societăţii pe care o reprezintă, urmând a formula în scris punct de vedere cu privire la efectuarea raportului de expertiză contabilă precum şi cu precizarea sumei pentru care se impune modificarea deciziei de impunere, o va încuviinţa, Va proroga pronunţarea asupra încuviinţării probei cu expertiză contabilă invocată, din oficiu de instanţă după depunerea de către apărătorul ales al contestatoarei, avocat Oprişan Liviu, a unui punct de vedere cu privire la efectuarea raportului de expertiză contabilă precum şi cu precizarea sumei pentru care se impune modificarea deciziei de impunere
Amana judecarea cauzei pentru ca parata sa raspunda la precizarile depusa la dosar de reclamanta la data de 14 mai .
reţinând ca întemeiată cererea de acprdare a unui termen de judecată formulată de pârât
reţinând ca întemeiată cererea pârâtului pentru a răspunde precizărilor formulate de reclamantă
pentru ca reclamanta să depună la dosar precizări scrise cu referire la acţiunea dedusă judecăţii
reţinând ca întemeiată cererea de termen formulată de apărătorul reclamantei; pentru ca reclamanta să depună la dosar probatoriu de care înţelege să se folosească;
pentru ca pârâta să răspundă precizării la acţiune formulată de reclamantă
pentru ca reclamanta să depună la dosar precizări scrise cu referire la acţiunea dedusă judecăţii
reţinând ca întemeiată cererea de acordare a unui termen de judecată formulată de reclamantă, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul deciziei pronunţată de CABacău