C***** R*****
ReclamantC****** A******
ReclamantS********* D******
ReclamantP****** A********
ReclamantC***** S******
ReclamantInainteaza dosarul CAT pt. solutionarea cererilor de abtinere
CERERE DE ABTINERE , SE VA TRIMITE LA c.15 PENTRU SOLUŢIONARE
admite cererea de abtinere, trimite cauza completului imediat urmator C14, fixeaza termen la 16.11.2007 cu citarea partilor
Trimiterea dosarului cauzei completului de judecată C 13 în vederea soluţionării cererilor de abţinere formulată în cauză de membrii completului de judecată C 12, respectiv de d-nii judecători Romulus Proks şi Ioan Ionescu, precum şi de d-nii asistenţi judiciari Valentin Turcin şi Nicolae Gherban.
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului (4) Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta prin întâmpinarea formulată în cauză. Amână judecarea cauzei la 18.10.2007, pentru când se vor cita părţile, urmând a se comunica reclamanţilor un ex. al întâmpinării formulată de pârâtul (4) Ministerul Finanţelor Publice şi al întâmpinării formulată de pârâtul (1) Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. În condiţiile art. 60 şi urm. Cod Procedură Civilă, instanţa se consideră legal învestită cu soluţionarea cererii de chemare în garanţie formulată de (1) Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti împotriva pârâtului(4) Ministerul Finanţelor Publice şi care se va judeca împreună cu acţiunea principală, comunicându-se chematului în garanţie pentru a depune întâmpinare.