A***** I**
ReclamantS* T C A******* S**
PârâtRespinge contestaţia formulată de reclamant A***** I** domiciliat în Piteşti, str. Argeşului nr. 1, jud. Argeş în contradictoriu cu pârâta SC TC AFFAIRES SRL cu sediul în Piteşti, str. Abatirului nr. 30, jud. Argeş. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.09.2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatorului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor depuse la acest termen. Amână judecarea cauzei la data de 11.09.2007 Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iunie 2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă – complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale
Decade pe intimată din proba cu martori, având în vedere că nu i-a nominalizat cu listă si nu a fost depusă în termen de 5 zile si nici nu s-a prezentat în vreun mod nejustificat pentru acest termen. Acordă termen pentru a se răspunde la interogatoriu de către societatea- intimată. Părtile au termen în cunostintă. Amână judecarea cauzei la data de 26 iunie 2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iunie 2007 la Tribunalul Arges- sectia civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviintează în parte probele solicitate de părti, respectiv: admite proba cu înscrisuri, interogatoriu si proba cu câte un martor pentru fiecare dintre părti pe tezele probatorii mentionate, respectiv cuprinzând situatia de fapt retinută prin decizia de concediere. Amâna discutarea asupra admisibilitătii probei cu expertiză după administrarea celorlalte probe. Pune în vedere contestatorului să se prezinte la următorul termen de judecată în vederea administrării interogatoriului. Pune în vedere reprezentantilor să depună la dosar lista cu martorii propusi în termen de 5 zile. Amână judecarea cauzei la data de 05 iunie 2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronuntată în şedintă publică, azi 22.05.2007 la Tribunalul Arges- sectia civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Încuviintează cererea formulată de apărătorul contestatorului de amânare a cauzei pentru a se lua cunostintă de continutul întâmpinării si a înscrisurilor care o însoţesc. Pune în vedere părtilor posibilitatea împăcării conform dispoz. art.76 din Lg. 168/1999. Se citează intimata conform disp.art.85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 22 mai 2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 aprilie 2007, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă - complet specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale.