E* O* M****** S*
ReclamantA****** D* G*******
PârâtAdmite acţiunea
se va cita pârâtul cu duplicatul acţiunii; reclamanta are tc.
R O M A N I A JUDECATORIA BOTOŞANI-JUDETUL BOTOŞANI Dosar nr. 5929/193/2007. I N C H E I E R E SEDINŢA PUBLICĂ DIN 11 septembrie2007 INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN: PREŞEDINTE-TINCU DIANA GREFIER-ŞTEFĂNESCU MIHAELA Pe rol judecarea procesului civil-pretenţii, privitor pe reclamanta: E.O.N.”Moldova” S.A. Botoşani/pârâtul: A****** D* G*******. La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă consilier juridic, Cozorici Versavia, pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul. Procedură necompletă cu pârâtul. S-au citit actele şi lucrările dosarului după care, instanţa constată că s-a întors citaţia emisă pârâtei cu menţiunea „destinatar necunoscut”. J U D E C A T A Pentru a complini lipsa de procedură cu pârâtul, instanţa acordă un nou termen de judecată. Dispune a se repeta procedura de citare a acestuia, cu atenţionarea factorului poştal că acesta locuieşte în satul Curteşti, nu Băîiceni, aşa cum a menţionat pe citaţia care s-a întors. PENTRU ACESTE MOTIVE DISPUNE: Amână cauza la 19 octombrie 2007 termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. - reclamanta are TC., - se va repeta procedura de citare a pârâtului, cu atenţionarea factorului poştal că acesta locuieşte în satul Curteşti, nu Băîiceni, aşa cum a menţionat pe citaţia care s-a întors. Pronunţată în şedinţa publică din 11 septembrie 2007 Preşedinte, Grefier, Plecat în C.O., semnează preşedintele instanţei T/19 octombrie 2007 Ds.5929/193/2007-civil-pretenţii Reclamantă: c.j. Cozorici Versavia TC. E.O.N. „ Moldova „ S.A. Botoşani Pârât: Cit. APETREI D.GHEORGHE, domiciliat în sat şi comuna Curteşti, judeţul Botoşani