M******** R*****
PetentT***** E*** V*******
IntimatÎn baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. b C.p.p. admite plângerea formulată de petenta M. R., împotriva rezoluţiei din 25.10.2006 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 2373/P/2006. Desfiinţează rezoluţia susprecizată şi dispune trimiterea cauzei T. E. V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abandon de familie, prevazuta de art. 305 lit. c Cod penal. Organele de urmărire penală vor îndeplini următoarele acte procesuale, respectiv procedurale : -se va dispune o anchetă socială la locuinţa învinuitului pentru stabilirea condiţiilor materiale ale familiei acestuia -se vor stabili sursele de venituri ce asigură subzistenţa învinuitului -se vor solicita relaţii de la Primăria Oraşului Ştefăneşti şi de la Primăria Municipiului Piteşti cu privire la suprafeţele agricole şi alte categorii de imobile deţinute de către învinuit pe raza acestora -se va verifica situaţia datoriilor învinuitului la utilităţile aferente apartamentului în care locuieşte -se vor identifica şi audia eventualele persoane care îl întreţin pe învinuit sau care se găsesc în întreţinerea acestuia -se vor administra orice alte probe şi vor fi efectuate orice alte acte procedurale necesare aflării adevărului şi corectei soluţionări a cauzei În baza art. 192 al. 2 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 08.11.2007 în şedinţă publică.
În baza art. 306 Cpp. amână pronunţarea la data de 08.11.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi 01.11.2007 în şedinţă publică.
Se citează intimatul atât la adresa de reşedinţă din Or. Ştefăneşti cât şi prin afişare la sediul Consiliului Municipal Piteşti. Amână judecarea cauzei la data de 01.11.2007. Cu recurs odată cu fondul.
Se revine cu adresă către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă Informatizată a Persoanei de pe lângă Prefectura Judeţului Argeş, în sensul celei de fila 21 din dosar. Se reia procedura de citare cu părţile la domiciliile cunoscute. Amână judecarea cauzei la data de 04.10.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Septembrie 2007
Amână judecarea cauzei la data de 06.09.2007. Se reia procedura de citare cu petenta. Se citează petentul la adresa indicată în considerente. Se emite adresă către Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor de pe lângă Prefectura Argeş, cu menţiunea de a comunica ultimul domiciliu cunoscut al intimatului. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Iulie 2007.
Se introduce în cauză în calitate de intimat, numitul T***** E*** V*******, care se citează la adresa indicată în dosarul de urmărire penală. Amână judecarea cauzei la data de 26.07.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2007