R**** C********
Inculpat ApelantAdmite apelul declarat de inculpatul R**** C******** împotriva s.p. nr. 185/20.06.2007 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5/86/2007.Desfiinţează in parte s.p. mai sus-mentionată, în sensul că: În temeiul art. 86/1 c.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art. 86/2 c.p.. În temeiul art. 86/3 c.p. condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte semestrial în ultima zi lucrătoare la judecătorul delegat din cadrul Biroului de executări penale al Tribunalului Suceava; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.În temeiul art. 359 c.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 86/4 c.p.. În temeiul art. 71 alin.5 c.p.,suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţă publică 31.10.2007.
Amână pronunţarea la 31.10.2007.