A*** V*****
Recurent ReclamantS**** N******
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de către reclamantul A*** V***** împotriva sentinţei civile nr. 653 din 11 iunie 2007, pronunţată de Judecătoria Oraviţa, în dosar nr. 602/273/2007, pe care o modifică în tot şi în consecinţă: Admite acţiunea reclamantului A*** V***** împotriva pârâtului S**** N******. Constată că între părţi la data de 23.03.2002 s-a încheiat un act sub semnătură privată prin care pârâtul a vândut reclamantului terenul în suprafaţă de 8700 mp. Tarla 27 parcela 25 de pe raza localităţii Ciclova Română, în preţul de 350 lei achitat integral. Constată dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestui teren dobândit prin cumpărare. Dispune intabularea acestui imobil, cu acest drept, în cartea funciară, cu înfiinţarea unei noi file de C.F. Obligă pe pârâtul Sîrbu Nicolae să plătească reclamantului A*** V***** suma de 400 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2007.
Încuviinţează cererea formulată verbal şi în scris de către apărătorul ales al recurentului reclamant av. Cismariu Ion, se emite adresă către Biroului Notarului Public Gheorghişan Cornelia Elena, să ne comunice în copie din dosarul succesoral nr. 196/2007 şi nr. 216/2006, Certificatul de moştenitor nr. 154/2006 şi nr. 171/2006, prin care a fost finalizată dezbaterea moştenirii defunctului Brînzei Nicolae, decedat la data de 16 aprilie 1997, fost proprietar al imobilului în litigiu. Amână judecata cauzei la data de 31 octombrie 2007, termen la care se va recita intimatul pârât S**** N******. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2007.
Amânat faţă de cererea formulată de recurent.