G**** I**** A***
Apelant PARTE CIVILĂS******* C***** M******** D* U****** T********
Intimat PARTE CIVILĂC*** J******** D* A******** D* S******* T****
Parte civilăH****** G******* 2**********
Apelant INCULPATS******* M****** N***
Parte civilăÎn temeiul prevederilor art. 379 alin.1 pct.1 lit.b C.p.p respinge ca nefondate apelurile declarate de partea civilă G**** I**** A*** şi inculpatul HERGANIE GHEORGHE, împotriva sentinţei penale nr.25 din 08.03.2007 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr.6082/115/2006. În tem. prev.art.350 C.p.p rap. la art.160/b C.p.p, menţine pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data pronunţării prezentei decizii, măsura arestării preventive a inculpatului, iar în temeiul prev. art. 88 C.p. deduce din durata pedepsei aplicată inculpatului arestul preventiv de la data pronunţării sentinţei penale apelate la zi. În temeiul prevederilor art. 192 alin.2 C.p.p obligă partea civilă apelantă şi inculpatul apelant la plata sumei de câte 150 lei RON, cheltuieli judiciare către stat în apel. cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu inculpatul şi de la pronunţare cu partea civilă. ---D.Î.C.C.J.NR.6082/115/2006 D.P.4048/09.09.2007 RESPINGE RECURSUL R 12.03.2008
pentru ca inculpatul sa isi angajeze aparator. mentine starea de arest a inculpatului.