B******* C*********
CondamnatAdmite propunerea făcută de comisia de pe lângă Penitenciarul Baia Mare privind pe condamnatul BUCIOACĂ CONSTANTIN, fiul lui Ştefan şi Anica, născut la data de 21.05.1964, deţinut în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 147/2003 a Tribunalului Alba şi, în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 159/2003 emis de Tribunalul Alba şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Oneşti, str. Crângului nr. 40, Bacău. Cheltuielile judiciare inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 RON rămân în sarcina statului şi se va plăti avocatei Ghiran Claudia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 septembrie 2007.