B**** N****
CondamnatÎn baza art.455 C.p.p. rap.la art.453 alin.1 lit.a) C.p.p. respinge cererea privind întreruperea executării pedepsei de şase ani închisoare aplicată prin s.p. nr.377/29.03.2005 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.202/2005, modificată în parte prin decizia penală nr.643/03.10.2005 a Tribunalului Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.695/21.11.2005 a Curţii de Apel Suceava formulată de petenta condamnată B**** N****, deţinută în Penitenciarul Botoşani, ca neîntemeiată. În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă petentala plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în fondurile B.A.J. Suceava . Cu drept de recurs în termen 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentă. Pronunţată în şedinţa publică din 21.01.2008.