Dosar 6143/327/2007 din 07.11.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6143/327/2007
Data dosar:
07.11.2007
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.12.2007 la ora 8:00

    Complet: Complet amanari
  • Soluţionare

    În baza art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.74 lit.a, c şi a art.76 lit.d Cod penal condamnă pe inculpatul Gurgu Angelică la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a, b, pe durata pedepsei. În baza art.81 al.1 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni ce constituie termen de încercare potrivit art.82 al.1 Cod penal. În baza art.359 C.proc.penală atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art.83-84 Cod penal. În baza art.71 al.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 al.1 C.proc.penală obligă inculpatul la 210 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va vira din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru avocat Dumitrescu Gabriel. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18.12.2007.

  • Sedinta din data de 14.12.2007 la ora 8:30

    Complet: P5
  • Încheiere

    Amână pronunţarea cauzei la data de 18.12.2007. Pronunţată în şedinţa publică din 14.12.2007.

Flux dosar


Actualizare GRPD