J******** M***** A****
PetentAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul J******** M***** A**** - CNP , fiul lui Petru şi Iuliana, născut la data de 01.05.1969, deţinut în Penitenciarul în executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Sent.pen. nr. 17/2007 a Jud. Tg. Lăpuş pentru infr. prev. de OUG 195/2002. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 22/2007 emis de Jud. Tg. Lăpuş, atrăgându-i atenţia asupra nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Baia Mare str. melodiei nr. 10/22, jud. Maramureş. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului cu excepţia sumei de 40 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei către av. Marozsan Raluca. Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare din 20.09.2007Termen acordat pentru a se solicita de la Penitenciarul Baia Mare, respectiv să comunice dacă sancţiunea disciplinară aplicată condamnatului în data de 29.08-2007 priveşte raportul de incident încheiat la data de 08.06.2007 sau priveşte un alt incident, în caz afirmativ să înainteze în copie acel raport de incident.