P***** G******* O*****
InculpatP**** G****** D**
MartorV***** R*****
MartorCondamnă pe inculpatul P***** G******* O*****, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. de art.79 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată ( art. 87 alin.1 în noua reglementare), art. 74 lit.a şi c raportat la art.76 lit.”d” Cod penal la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În baza art.71 alin.2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.”a” teza a II a şi „b” Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie. În conformitate cu dispoziţiile art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 2(doi) ani şi 3(trei) luni, stabilit conform art.82 alin.1 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Conform art.359 alin.1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200 RON din care suma de 100 RON se va achita în fondul Ministerului Public, iar suma de 100 RON se va achita în fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică.
Se va emite mandat de aducere pentru martora din lucrări Vătavu Ramona şi se va face adresă către Postul de Poliţie al com.Truşeşti, jud.Botoşani, să pună în executare mandatele, în caz contrar, se va proceda la sancţionarea persoanei responsabilă de neexecutarea acestuia. Amână cauza la data de 16 aprilie 2008. Dată în şedinţa publică, din 05 martie 2008.
Se vor emite mandate de aducere pentru martorii din lucrări P**** G****** D** şi Vătăvu Ramona, şi se vor face adrese către Politia mun.Suceava, respectiv Poliţia com.Truşeşti, jud.Botoşani, să pună în executare mandatele, în caz contrar, se va proceda la sancţionarea persoanei responsabilă de neexecutarea lor. Amână cauza la data de 05 martie 2008. Dată în şedinţa publică, din 28 ianuarie 2008.