B*** G*******
ContestatorU**** I**
IntimatRespinge contestaţia în anulare ca nefondată.Irevocabilă.
Constatând întemeiată cererea formulată de apărătoarea contestatorului , urmează a o admite sens în care,...... Acordă termenul solicitat. Se va face adresă către Biroul Arhivă din cadrul Tribunalului Suceava -Secţia Civilă , ca până la următorul termen de judecată să ne înainteze spre ataşare dosarul nr. 2476/86/2007 care în prezent se află în recurs pentru o încheiere de îndreptare eroare materială şi este ataşat la dosarul nr. 6199/86/2007 Amână judecarea cauzei la data de 22 ianuarie 2008, în cunoştinţa părţilor.
Faţă de cererea formulată de către contestator şi constatând că în cauză se impune ataşarea dosarului nr. 645/RJ/2006 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 104/6 februarie 2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1249/31 mai 2007 a Tribunalului Suceava. Acordă termenul solicitat. Se va face adresă către Biroul Arhivă de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, ca până la următorul termen de judecată să înainteze spre ataşare dosarul nr. 645/RJ/2006 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 104/6 februarie 2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1249/31 mai 2007 a Tribunalului Suceava. Amână judecarea cauzei la data de 4 decembrie 2007, pentru când se va repeta procedura de citare cu contestatorul, intimatul având termen în cunoştinţă.