P***** G***** C******
Intimat ContestatorM********* F********* P****** - D******* G******* A F********* P****** A****
Recurent IntimatP******* M******
Recurent IntimatRespinge cererea formulată de contestatorul P. G. C., împotriva intimatelor ADMINISTRAŢIA FINANŢE PUBLICE MIOVENI, şi P******* M******. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2009.
Se revine cu adresă către Tribunalul Argeş – Secţia civilă, pentru ataşarea dosarului de fond, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1485/20.02.2009 a cărei completare se solicită. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.12.2009, pentru când se reia procedura de citare cu intimaţii, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2009.
Amână judecarea cauzei la 30.10.2009, pentru când se reia procedura de citare cu intimaţii. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2009.
Se revine cu adresă către Tribunalul Argeş – Secţia civilă, pentru ataşarea dosarului de fond, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1485/20.02.200 a cărei completare se solicită. Se reia procedura de citare cu intimaţii, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 25.09.2009 – Complet C17 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 August 2009
Se revine cu adresă către Tribunalul Argeş – Secţia civilă, pentru ataşarea dosarului de fond, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1485/20.02.200 a cărei completare se solicită. Se reia procedura de citare cu intimaţii, potrivit disp. art 85-107 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 12.08.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iulie 2009.
Se revine cu adresă către Tribunalul Argeş – Secţia civilă, pentru ataşarea dosarului de fond, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1485/20.02.200 a cărei completare se solicită. Se reia procedura de citare cu intimaţii prin fax. Amână judecarea cauzei la 15.07.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iulie 2009
Ia act de renunţarea la cererea de suspendare a executării silite. Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul P. G., împotriva intimaţilor ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE MIOVENI şi P******* M******. Anulează actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr.529/05.06.2007. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2009.
Amână pronunţarea la data de 20.02.2009. Cu recurs odată cu fondul.
Emite adresă către I.P.J.Argeş - Poliţia oraşului Mioveni – Formaţiunea de Investigare a Fraudelor, în vederea comunicării unei copii de pe raportul de expertiză grafică întocmit în dosarul penal nr.6227/P/2007. Amână judecarea cauzei la 13.02.2009, termen dat în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2009
În temeiul disp.art.242 alin.1 pct.1 Cod proc.civ suspendă judecata cauzei. Cu recurs.
Respinge cererea apărătorului contestatorului privind verificarea de scripte. Se reia procedura de citare a martorului P I L cu mandat de aducere, potrivit disp.art.188 Cod procedură civilă. Se reia procedura de citare cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Mioveni. Pune în vedere apărătorului contestatorului să depună la dosar originalul chitanţei privind plata cauţiunii, în vederea discutării cererii de suspendare a executării silite în cadrul contestaţiei la executare. Amână judecarea cauzei la 16.11.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Octombrie 2007
Prorogă discutarea verificării de scripte la următorul termen, pentru când pune în vedere contestatorului să depună la dosar şi alte înscrisuri în comparaţie. Se citează martorul P I L, potrivit disp.art.188 Cod proc.civilă, având în vedere că se insistă în audierea acestuia. Se reia procedura de citare cu intimata Administraţia Finanţelor Publice Mioveni Pune în vedere martorei G G – L să se prezinte necitată , cu acte de identitate, în vederea audierii la următorul termen. Amână judecarea cauzei la 19.10.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Introduce în cauză, în calitate de intimată pe P******* M******, sens în care dispune citarea acesteia. Se citează martorul Prodan Ion Laurenţiu, cu mandat de aducere, în baza art. 188 Cpc, Amână judecarea cauzei la data de 21.09.2007, pentru când se citează intimata şi martorul lipsă, contestatorul având termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 August 2007
Încuviinţează pentru contestator proba cu înscrisuri şi proba testimonială. Citează martorii la adresele indicate. Amână cauza la 22.08.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iulie 2007.
Amână pronunţarea asupra cererii de probatoriu până pe 25.07.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.