Z*** G*******
InculpatD**** C*********
MartorZ*** V****** M******
MartorZ*** F*****
MartorG******** M****** G*******
MartorAMINA PRONUNŢAREA LA DATA DE 21.04.2008. PRONUNŢATZĂ ÎN ŞEDINTA DIN 15.04.2008. În baza art.181 al.1 cp,raportat la art.74 lit.a,c cp.şi 76 lit.e cp,condamnă pe inculpatul Z*** G*******,fiul lui Constantin şi Lenuţa,născut la data de 27.03.1972,domiciliat în Suceava,str.Prieteniei, nr.6,bl.34,sc.B,ap.1,jud.Suceava,CNP*********5021,fără antecedente penale,la 5(cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al.1 teza a 2 a lit.a şi lit. b cp., cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 5 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p. În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 C.p. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art.14 cpp,raportat la art.346 cpp şi art.998 c.civ,admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Zaiţ Vasile şi obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 28,60 lei reprezentînd daune materiale. În baza art.313 din Legea nr.95/2006,obligă inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţa „Sf.Ioan cel Nou”Suceava,a sumei de 83 lei reprezentînd despăgubiri civile. În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei se va achita în fondul Ministerului Public, iar suma de 100 lei reprezentînd onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului justiţiei în fondul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, azi,21.04.2007.
Amână pronunţarea cauzei la data de 19.03.2008. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.03.2008. Repune cauza pe rol. Fixează termen la data de 15.04.2008 pentru continuarea judecăţii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie 2008.