P*** L*****
InculpatÎn temeiul art.87 (1) din OUG 195/2002 modificată, cu aplicarea art.74 (1) lit.a din Codul penal: Condamnă pe inculpatul P*** L*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool, în sânge, la o pedeapsă de 10 luni închisoare. În baza art.81 (1) din Cod penal suspendă executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pe timp de 2 ani şi 10 luni, termen de încercare stabilit conform art.82 (1) C.penal. În temeiul art.71 (1) şi (2) din C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a (teza a doua) şi b din codul penal, pe durata prevăzută de acel articol. În temeiul art.359 (1) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului P*** L***** asupra art.83 (1) din Codul penal, privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei. În temeiul art.71 (5) din Codul penal suspendă şi pedeapsa accesorie. În temeiul art.191 alin.1 din Cod procedură penală : Obligă petentul LIONTE POPA să plătească statului 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi 30 ianuarie 2008, în şedinţă publică.
Amână pronunţarea cauzei la data de 30.01.2008. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.01.2008.
Amâna cauza la data de 24.01.2008, pentru lipsa de apărare a inculpatului. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.12.2007.