V**** N******* L*****
CondamnatÎn baza art.456 C.pr.pen. rap. la art.455 şi art.453 alin.1 lit.b C.pr.pen., admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata V**** N******* L*****, fiica lui Petru şi Catinca, născută la data de 03.12.1976 în Suceava, deţinută în Penitenciarul Târgşor, cu privire la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.328/03.11.2004 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr.2790/27.05.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Dispune întreruperea executării pedepsei arătate mai sus, până la încetarea stării de graviditate a condamnatei. În baza art.455 alin.2 rap. la art.4531 alin.1 C.pr.pen., obligă condamnata: – să nu depăşească limita teritorială a judeţului Bistriţa Năsăud decât cu aprobarea instanţei; – să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemată; – să se prezinte la organele de poliţie desemnate cu supravegherea sa, respectiv Poliţia comunei Petru Rareş, judeţul Bistriţa Năsăud, conform programului de supraveghere întocmit de acestea şi ori de câte ori este chemată; – să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art.454 alin.12 C.pr.pen., atrage atenţia condamnatei că, în cazul în care încalcă cu rea-credinţă obligaţiile stabilite la alineatul precedent, se va revoca întreruperea executării pedepsei şi se va dispune executarea în continuare a pedepsei. Dispune comunicarea a câte unei copii de pe prezenta sentinţă către instituţiile prevăzute la art.454 alin.11 C.pr.pen., la data la care rămâne definitivă. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Executorie de la data pronunţării. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.11.2007.
Pentru a se depune acte medicale la dosar.