M**** J**** H***
ApelantAdmite apelul declarat de apelantul Mathe Janos – Huba. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi în rejudecare: Condamnă inculpatul Mathe Janos – Huba la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 58/2005 a Judecătoriei Târgu Mureş, în baza art. 83 Cod penal, pedeapsă care se va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul având un total de executat de 1 an şi 10 luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţă, care nu contravin prezentei.
În vederea emiterii unei adrese către cabinetul avocatului din oficiu al apelantului, pentru a i se pune în vedere să se prezinte la următorul termen de judecată, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în caz de neconformare, fiind obligatorie asigurarea asistenţei juridice în cauză.
Pentru pregătirea apărării amână judecarea cauzei pentru data de 23 mai 2007.