B**** G*********
IntimatC****** J******** D* F*** F****** A****
IntimatC****** L***** D* F*** F****** M*********
IntimatC****** M********* P****** D* F*** F******
IntimatM******** D******
PetentRespinge acţiunea. Respinge cererea privind cheltuielile de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 16.04.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu intimata Comisia Locală de Fond Funciar Mărăcineni. Menţine dispoziţiile luate prin încheierea de şedinţă din data de 27.02.2008, în sensul că dispune citarea intimatei Badea Gheorghiţa cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.04.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune îndreptarea erorii materiale cu privire la numele petentei, în sensul că acesta MASALSCHI şi nu Malaschi. Desprinde filele 118 şi 119, şi va dispune ataşarea acestora la dosarul corespunzător. Dispune ataşarea dosarului cu numărul 7448/280/2006 al Judecătoriei Piteşti. Respinge cererea formulată de procuratorul intimatei privind oferirea de răspuns la cererea depusă la fila 23 din dosar, ca neîntemeiată. Dispune citarea intimatei Badea Gheorghiţa cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Ia act de precizarea făcută de apărătorul intimatei Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, în sensul că nu mai deţine alte documente. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.03.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petentă prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate prezentare a apărătorului ca nedovedită. În baza disp. art. 4, alin. 2, Titlul XIII din Legea 247/2005, dispune decăderea din proba testimonială, a petentei. Respinge cererea formulată de procuratorul intimatei prin care solicită completarea relaţiilor. Revine cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, pentru a comunica toate validările pentru numitele Taină Maria şi Badea Gheorghiţa, puneri în posesie, titlurile de proprietate, actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, anulări sau modalitatea acestora, precum şi toate actele care fac referire la cele două, cererile de reconstituire ale acestora, dacă au fost anulate o parte din aceste acte. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.02.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune introducerea în cauză a petentei Malaschi Daniela în calitate de moştenitor testmentar al defunctei Taină Maria. Dispune scoaterea din cauză a celorlalţi petenţi şi anume Taină Nicolae, Taină Ionel, Alexandru Viorica, Ioniţă Angela, Taină Elena, Taină Costel, Dumitrache Monica, Taină Aritia, Taină Cristian, Pandelică Mariana. Încuviinţează pentru petentă probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba cu martori şi expertiză tehnică. Încuviinţează pentru intimata Badea Gheorghiţa probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba cu martori şi pentru intimata Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti proba cu înscrisuri. În baza disp. art. 4, alin. 2 Titlul XIII din Legea 247/2005, pune în vedere petentei, prin apărător şi intimatei Badea Gheorghiţa, prin procurator să aducă martorii necitaţi, în vederea audierii, sub sancţiunea decăderii din probă. Prorogă administrarea probei cu expertiză tehnică după administrarea celorlalte probe. Emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, pentru a comunica toate validările pentru numitele Taină Maria şi Badea Gheorghiţa, puneri în posesie, titlurile de proprietate, actele care au stat la baza emiterii titlurilor de proprietate, anulări sau modalitatea acestora, precum şi toate actele care fac referire la cele două, cererile de reconstituire ale acestora, dacă au fost anulate o parte din aceste acte. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.01.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune sancţionarea intimatei Badea Gheorghiţa domiciliată în Piteşti, B-dul Republicii, nr. 139, având CNP *********4962, cu amendă în cuantum de 100 lei (RON. Dispune introducerea în cauză a moştenitorilor petentei Taină Maria (decedată) în calitate de petenţi şi anume Taină Nicolae, Taină Ionel, Alexandru Viorica, Ioniţă Angela Malaschi daniela, Taină Elena, Taină Costel, Dumitrache Monica, Taină Aritia, Taină Cristian, Pandelică Mariana Amână judecarea cauzei la şi acordă termen la data de 12.12.2007. Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte sancţiunea amendării, conform disp. art. 1085 din C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicare. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea de suspendare a cauzei formulată de apărătorul petentei. Pune în vedere procuratorului intimatei să depună la dosarul cauzei lista cu numele moştenitorilor petentei, în vederea introducerii în cauză a acestora, în termen de 5 zile sub sancţiunea suspendării prevăzută de disp. art. 1551 C.proc.civ. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14.11.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Octombrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune comunicarea înscrisurilor depuse de intimată către petentă, sens în care va emite adresă către aceasta şi totodată va pune în vedere acesteia să precizeze probele pe care-şi întemeiază cererea. Pune în vedere intimatei Comisia Locală de Fond Funciar, prin reprezentant legal să depună la dosarul cauzei în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate hotărârile de validare pe care le deţine în legătură cu petenta Încuviinţează pentru intimatele B**** G********* şi Comisia Locala de Fond Funciar Piteşti probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.10.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2007.
Admite cererea de amânare formulata de către apărătoarea petentei si de către reprezentanta intimatei Comisia Locala de Fond Funciar Piteşti conform considerentelor. Citează părţile care nu au termen in cunoştinţa. Amână judecarea cauzei la 12.09.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul.
Scoate cauza de pe rol şi o trimite , cf. rezolutiei Presedintelui Judecatoriei Pitesti la C1-vacanta - fond funciar cu termen de judecata : 07.08.2007. Cu recurs. Pronuntata în sedinta publică, azi, 17.07.2007
Admite cererea. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.07.2007
Scoate cauza de pe rol şi o trimite C2, miercuri, în vederea solutionării cererii de abţinere. Cu recurs.Pronuntata în sedinta publică, azi, 3.07.2007. Termen control 17.07.2007