Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Hambaras Alina. admite in parte cererea formulata de reclamata VAncea Zamfira in contradictoriu cu paratul Matea DAn.
amana pronuntarea pentru data de 21-05-2010
fata de lipsa de procedura cu parata de rd. 3 SC ANOTIMP CASA DE PRESA ŞI EDITURA SA
pentru a fi audiat martorul Cost'ea Aurica
Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentanta reclamantei, pentru a studia notele de şedinţă depuse de pârâţi şi a se pronunţa asupra acestora,
repune cauza pe rol faţă de împrejurarea că pârâtei SC Anotimp Casa de presă şi Editură SA nu i-a fost incă comunicat interogatoriul
pt. concluzii scrise
în vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtei de rd. 2
Aprecind utile si pertinente solutionarii cauzei proba testimoniala si proba cu interogatoriul paratilor, instanta urmeaza a le incuviinta
Constatând că procedura de citare a pârâtului Matea Dan este viciată, întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare a fost restituită instanţei cu menţiunea „destinatar necunoscut la adresă”, Văzând prevederile art.85 C.pr.civ. instanţa va amâna judecarea, pentru îndeplinirea procedurii de citare a pârâtului,
Luand in examinare cererea de amanare formulata de parata Hambaras Alina, pentru aceasta parata fiind prima zi de infatisare, instanta va incuviinta cererea.
lipsa de procedura
pentru a da posibilitate reclamantei sa depuna la dosar precizare la actiune
LIPSA PROCEDURA
pentru a da partilor sa studieze actele depuse la dosar la acest termen de judecată
in vederea indeplinirii procedurii legale de citare
lipsa procedura
lipsa procedura