Ţ****** A*****
CondamnatAdmite cererea formulată de condamnatul Ţ****** A*****, fiul lui Milică şi Ioana, născut la 18 .05.1985 în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui vizând întreruperea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 180/4.05.2005 a tribunalului Vaslui şi în consecinţă : În baza art. 455 cu referire la 453 alin.1 lit.”c” Cod pr.penală dispune întreruperea executării pedepsei pe care o execută condamnatul pe o durată de 3 ( trei ) luni , începând cu punerea efectivă în aplicare a prezentei sentinţe , urmând ca după expirarea acestui termen , condamnatul să se prezinte de îndată la locul de deţinere . Cheltuielile judiciare în sumă de 50 lei rămân în sarcina statului. Suma de 40 lei reprezentând onorar pentru apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4 aprilie 2007.
pentru a se solicita relaţii de la Universitatea Spiru Haret .