S*************
CreditorS****************
DebitorRespinge cererea. Irevocabilă
La cererea apărătorului creditoarei, instanţa acordă un nou termen de judecată, pentru studiul întâmpinării formulate de debitoare. Având în vedere că nu mai subzistă motivele de repartizare a dosarului în completul de legătură, instanţa dispune trimiterea cauzei în completul iniţial, respectiv C.C. 17.
Având în vedere, că din delegaţia depusă la dosar de către apărătorul debitoarei, rezultă că aceasta a fost angajată abia la termenul de astăzi, iar debitoarei nu i-au fost comunicate copii ale actelor depuse la dosar de către creditoare, instanţa va admite cererea formulată pentru depunerea întâmpinării şi pregătirea apărărilor.
Faţă de lipsa de procedură cu debitoarea, consideră necesar a se reveni cu procedura de citare cu aceasta prin agent procedural şi prin serviciul poştal, cu atenţionarea factorului poştal de a înmâna personal citaţia către debitoare având în vedere că la termenul trecut procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare s-a semnat şi ştampilat de către aceasta, Având în vedere că în lunile iulie –august este perioada vacanţei judecătoreşti, cauza va fi repartizată completului de legătură stabilit prin nota internă din data de 2.05.2007, respectiv Complet TC cu termen de judecată pentru 15.08.2007,
Pentru a se depune la dosar de către creditoare a înscrisurilor solicitate de instanţă şi pentru a da posibilitatea debitoarei să formuleze apărări în cauză,