A****** M****** V*****
Intimat InculpatG****** A* N******
Intimat Parte civilăB***** C********
Intimat Parte civilăT******* C*********
Apelant Parte civilăA*** G*******
Apelant Parte civilăRespinge ca nefondate apelurile declarate de părţile vătămate-părţi civile AMZA GHGEORGHE, fiul lui Victor şi Nela, născut la data de 05.10.1956 şi TELIŢOIU CONSTANTIN, fiul lui Eugen şi Eugenia, născut la data de 20.04.1950, CNP – *********6344 , domiciliaţi în comuna Copăceni, sat. Copăceni, judeţul Vâlcea, împotriva sentinţei penale nr. 334 din 02 iulie 2007, pronunţată de Judecătoria Horezu, în dosarul nr. 645/241/2006. În baza dispoziţiilor art. 192 alin.2 ;i art. 189 Cod procedură penală; Obligă pe fiecare apelant la câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului, în care se include şi onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului-inculpat Apostol Mihăiţă-Viorel în cuantum de 100 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2007, la sediul Tribunalului Vâlcea.