M**** P***
IntimatP******* M*** B*****
ApelantADMITE CEREREA DE ÎNVESTIRE
admite contestaţia
ptr. a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise
la cererea apărătorului reclamantului
ADMITE CEREREA DE REPUNERE PE ROL FIXEAZĂ TERMEN DE JUDECATĂ LA DATA DE 20 OCTOMBRIE 2010
admite cererea În temeiul dispoziţiilor art. 281 al.1 Cod pr. civ., dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea de şedinţă din 07.10.2009 pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul civil nr. 645/89/2007, cu privire la susţinerea reprezentantului pârâtului P******* M*** B***** şi cele ale reclamantului Motaş Paul.
În temeiul art.244 al.1 pct.1 Cod pr.civilă, suspendă cauza până la soluţionarea irevocabilă a recursului aflat pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
faţă de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din data de 2 sept.2009 din cadrul Tribunalului Vaslui, privind susţinerea protestului iniţiat la nivel naţional de instanţele judecătoreşti , acordă termen. acordă termen la cererea de amânare formulată în scris de pârâtă
pentru ca părţile să depună acte, acordă termen, prorogând discutarea asupra probei cu expertiza topo.
pentru ca pârâtul să depună precizări cu privire la acţiunea reclamantului
Respinge ca tardivă contestaţia formulată de petentul Motaş Paul împotriva Dispoziţiei nr.2084 din 28.04.2004 emisă de P******* M*** B*****, pe care o menţine. Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Punbe în vedere reprezentantului pârâtului să depună la dosarul cauzei recipisa prin care s-a făcut comunicarea către reclamant a dispoziţiei contestate. Pune în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei acte autentice în care apare semnătura sa. Amână cauza la 19.09.2007.
Se va emite adresă către P******* M*** B*****. Amână cauza la 20.06.2007.
Amână cauza la 23.05.2007 pentru a analiza documentaţia depusă la dosarul cauzei de către pârât, prin reprezentant.
Se va comunica reclamantului duplicat de pe întâmpinarea fromulată de pârât. Se va emite adresaă către P******* M*** B*****. Amână cauza la 25.04.2007 pentru când se vor cita părţile lipsă.