A******** D* P********** N** 4*
ReclamantD***** N******
Pârâtadmite în parte actiunea
Dispune efectuarea unei adrese reclamantei pentru a i se solicita depună la dosar , în două exemplare, precizare cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în evidenţele lor, referitor la susţinerile pârâtului din şedinţa publică din data de 15.01.2008, conform cărora a efectuat plăţi, şi Dispune efectuarea unei adrese pârâtului pentru a i se solicita să se prezinte în instanţă şi să depună la dosar, în 2 exemplare, copiile celor 7 chitanţe prezentate la termenul de judecată din data de 15.01.2008, şi Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâtului
Instanţa pune în vedere pârâtului să se prezinte la următorul termen de judecată cu CI asupra sa şi să depună la dosar copiile chitanţelor ce au fost prezentate spre vedere la acest termen, în 2 exemplare, şi Pune în vedere reprezentantei reclamantei să verifice în evidentele reclamantei cele susţinute de pârât, iar în cazul în care acesta a efectuat plăţi, să depună la dosar precizare, şi Având în vedere că nu s-a putut verifica identitatea pârâtului, instanţa dispune ca acesta să fie citat pentru următorul termen de judecată
Constată necesar a se comunica pârâtului un exemplar din precizarea reclamantei, sens în care i se va efectua adresă, şi Dispune a se reveni la procedura de citare a pârâtului
suspendă judecata conform art. 155 indice 1 C.pr.civ
Constată necesar a se emite adresă reclamantei pentru a i se solicita să depună la dosar un înscris prin care să precizeze care este suma solicitată ca debit şi perioada aferentă acesteia, să indice perioada de penalităţi, precum şi suma solicitată cu acest titlu şi dă depună la dosar o copie după hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari prin care s-a stabilit plata penalităţilor, şi Dispune a se reveni la procedura de citare a părţilor