S****** I****
InculpatR*** L****
Parte civilăB*** C***** L*******
MartorI** A********
MartorB**** R*****
MartorRespinge solicitarea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de violare de domiciliu din art. 192 alin. 2 în art. 192 alin. 1 C.penal. Condamnă pe inculpatul S****** I**** urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de: - 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C.pen.
se va reveni cu adresă către Primăria Bistriţa pentru a ne comunica veniturile părţii vătămate R*** L****, de asemenea dacă a fost prezentă la serviciu în perioada următoare datei de 30.05.2007 sau dacă a fost in concediu medical in această perioadă şi în caz afirmativ să ne precizeze cu cât i-au fost diminuate veniturile în această perioadă de concediu medical
se vor cita martorii propuşi de partea civilă: Adam Ana şi Buhai Simona cu citaţii şi mandate de aducere cu executare efectivă şi avertisment de amendare pentru persoana vinovată de neexecutarea mandatelor - se va reveni cu adresă către Primăria Bistriţa pentru a ne comunica veniturile părţii vătămate R*** L****
- se vor cita martorii propuşi de partea civilă: Adam Ana şi Buhai Simona cu citaţii şi mandate de aducere - se va efectua adresă către Primăria Bistriţa pentru a ne comunica veniturile părţii vătămate R*** L****, de asemenea dacă a fost prezentă la serviciu în perioada următoare datei de 30.05.2007 sau dacă a fost in concediu medical in această perioadă şi în caz afirmativ să ne precizeze cu cât i-au fost diminuate veniturile în această perioadă de concediu medical
se vor cita martorii propuşi de partea civilă: Adam Ana şi Buhai Simona din Bistriţa, str. Gr. Bălan , nr.13 - prorogă pentru termenul următor discutarea cererii asupra schimbării încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul este condamnat
se va cita martorul acuzării B**** R***** de la adresa din rechizitoriu; - se va cita martorul propus de inculpat, Moldovan Remus
- se vor cita martorii acuzării Bota Carmen-Ludovica, I** A******** şi B**** R***** de la adresele din rechizitoriu - se vor cita martorii propuşi de inculpat Varga Iuliana şi B**** R*****
acordă un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea părţii civile R*** L**** să-şi angajeze apărător
lipsa părţii civile
termen pentru angajare apărător ales de către inculpat.