S* E**** S**
ReclamantL*** C*********
PârâtRespinge cererea. Irevocabilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată necesar a repune cauza pe rol, sens în care se va repeta procedura de citare cu părţile.
Faţă de menţiunile înscrise pe adresa emisă debitorului , instanţa constată necesar a se solicita relaţii referitoare la ultimul domiciliu cunoscut al acestuia de la Serviciul Comunitar de Evidenţă a Persoanelor de pe lângă Consiliul Judeţean Botoşani. De asemenea, apreciază necesar a se reveni cu citarea debitorului, la adresa menţionată în cererea de chemare în judecată.
Având în vedere, că pentru soluţionarea cauzei este necesar ca creditoarea să-şi precizeze cererea în sensul de a indica suma solicitată cu titlu de debit în lei şi pentru precizarea modului de calcul al penalităţilor, instanţa va dispune amânarea cauzei, urmând a se cita pârâtul. Constată necesar a se emite adresă debitorului,pentru a se prezenta în instanţă să-şi exprime punctul de vedere faţă de acţiune şi a propune probe în apărare.