S**** C****** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** P******* R******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul S. C. M., CNP-*********6040, împotriva procesului verbal de contravenţie, seria PCA, nr.1447279/13.06.2007, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ - BIROUL POLIŢIEI RUTIERE. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Ianuarie 2008.
Admite pentru petent proba testimonială cu martorul D M. Se citează petentul cu menţiunea de a depune la dosar lista cu domiciliul martorului propus prin plângerea formulată şi încuviinţat de instanţă, în vederea citării acestuia. Se reia procedura de citare cu organul constatator. Amână judecarea cauzei la 25.01.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2007
În temeiul disp.art.242 pct.2 Cod proc.civilă ia act de faptul că petentul solicită judecarea plângerii contravenţionale în lipsă. Se reia procedura de citare cu părţile, potrivit disp.art.85 Cod procedură civilă, petentul cu menţiunea de a comunica probele de care înţelege să se prevaleze în susţinerea plângerii sale Amână judecarea cauzei la 14.12.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2007
În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată în scris de petent, pentru a-i acorda posibilitatea acestuia de a-şi angaja apărător. Amână judecarea cauzei la 02.11.2007, pentru când se reia procedura de citare cu părţile. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Septembrie 2007